Amănunte şocante ies la iveală după ultimul scandal în care a fost implicat managerul Filarmonicii „Oltenia“, Gabriel Zamfir. De ce a ajuns la cuţite managerul cu dirijorul Ivan Iliev şi care poate fi rolul-cheie al acestuia din urmă în investigaţia penală pe care o derulează procurorii la filarmonică, citiţi în cele de mai jos.
Noi amănunte interesante ies la iveală în legătură cu ultimul scandal în care a fost implicat Gabriel Zamfir, managerul Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova. În urmă cu circa două săptămâni, presa a relatat un episod în care Zamfir a dat cu pumnul în masă şi l-a agresat verbal pe dirijorul Ivan Iliev. Aparent, scandalul a pornit de la faptul că Iliev se interesase de repararea unor instrumente muzicale, context în care Zamfir l-a acuzat că-şi depăşeşte atribuţiile. Pe înregistrarea audio care a apărut pe piaţă, se aude cum discuţia degenerează rapid, iar Zamfir începe să urle. Informaţia-cheie din dialogul înregistrat este cea referitoare la postul de dirijor, care ar urma să fie scos la concurs în curând. Ivan Iliev este încadrat pe postul de consultant artistic şi vrea să participe la acest concurs. „Domne’, dar cum rămâne cu promisu’ că…“, spune Iliev la un moment dat. Moment în care managerul Zamfir a izbucnit: „Ce, bă, tu eşti dirijor? Eşti sunetist, bă, n-ai diplomă, ieşi afară din birou! Ieşi în momentul ăsta de la mine din birou“, a ţipat Zamfir.
Episodul cu dirijorul Iliev vine într-un context complicat. Filarmonica a fost dată în judecată de Mihaela
Nedelcu, fosta şefă a Biroului de organizare spectacole, care a fost nevoită să plece din instituţie după ce organigrama a fost modificată. Modul în care a fost reorganizată instituţia este investigat la ora actuală de procurori. GdS a scris pe larg despre această poveste. Tot în urma reorganizării, a fost nevoită să plece din instituţie şi Iulia Negrea, soţia lui Ivan Iliev, care era şef la biroul Imagine. Dirijorul şi soţia sa ar fi putut aduce multe informaţii importante, atât pentru investigaţia penală derulată de procurori, cât şi pentru procesul deschis în instanţă de Mihaela Nedelcu. Versiunile celor implicaţi în conflict diferă. Potrivit lui Ivan Iliev, în filarmonică există ameninţarea, mai mult sau mai puţin voalată, că cine depune mărturie în proces va pleca din instituţie. Pe de altă parte, dintr-o altă înregistrare audio, ajunsă în posesia GdS, se poate înţelege că lui Iliev i s-ar fi „promis“ postul de dirijor. Când? „După proces!“. De aici şi ideea că promisiunea pică dacă acesta depune mărturie la proces. Litigiul nu s-a terminat însă la termenul din data de 20 noiembrie, cum credea Gabriel Zamfir, ci a fost prelungit pentru audierea unor martori. Miza o constituie anularea organigramei prin care au fost îndepărtate din instituţie persoanele indezirabile. Iar soţii Iliev se pare că deţin nişte probe „beton“, care ar putea duce povestea spre o zonă penală… Anularea organigramei pe baza căreia s-a făcut reorganizarea ar tulbura foarte mult apele la filarmonică, iar în acest context trebuie văzută relaţia tensionată dintre managerul Gabriel Zamfir şi soţii Iliev. În plus, ar fi mare deranj şi în primărie, care nu l-a sancţionat până acum pe Zamfir, în ciuda scandalurilor în care a fost implicat.
Cum a devenit Zamfir un manager controversat
La rândul său, Gabriel Zamfir susţine că nu i-a „promis“ niciodată postul de dirijor lui Iliev, pentru că acesta „nu are diplomă de dirijor“. În urma incidentului din data de 21 decembrie, Ivan Iliev a depus o plângere la primărie, care a anunţat că va face o anchetă. Managerul Zamfir a anunţat şi el că îl va chema pe Ilie în faţa Comisiei de disciplină. Scandalul este încă departe de a se fi încheiat şi pare să scoată la lumină aspecte şi informaţii importante pentru cei care investighează culisele scandalurilor de la filarmonică.
În ultima perioadă, managerul Gabriel Zamfir a fost protagonistul unor episoade extrem de controversate. Vara trecută, el a scris pe o reţea de socializare că mamele care îşi iau copiii la protestele din Piaţa Victoriei merită „măcar un glonţ în cap“, declanşând un imens scandal, în urma căruia chiar ministrul culturii i-a sugerat demisia de onoare. Zamfir s-a agăţat însă de funcţie. Între timp, au ieşit la iveală alte lucruri: cum s-a lăudat în faţa subordonaţilor că nu-i este teamă să „dea cu pumnul“ într-un inspector ITM sau cum a semnat pe o diplomă oficială de olimpiadă a Ministerului Educaţiei ca „profesor universitar“, deşi avea gradul de lector. La toate acestea, primăria a reacţionat anemic, lăsând tuturor impresia că Zamfir ar fi susţinut în funcţie pe relaţii mai mult decât profesionale.