-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe au aflat procurorii despre furtul de combustibil la Ambulanța Corabia

Ce au aflat procurorii despre furtul de combustibil la Ambulanța Corabia

Cei 15 ambulanțieri de la Stația Corabia a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Olt au fost trimiși în judecată, dosarul fiind trimis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia către judecători vineri după-amiază. Un singur inculpat și-a recunoscut faptele.
„În cursul anului 2018, inculpații, în calitate de angajați în funcția de conducător auto ai ambulanțelor de la Stația de Ambulanță Corabia, și-au însușit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităților de carburant însușite au întocmit fișe de parcurs conținând date ce nu corespund realității“, menționează procurorii în comunicatul prin care au anunțat trimiterea în judecată a celor 15 inculpați. 14 se află sub control judiciar, unul singur recunoscându-și faptele și cooperând cu anchetatorii, motiv pentru care, în cazul său, nu s-a mai solicitat măsura preventivă.
În cursul cercetărilor s-au constatat, în schimb, elementele constitutive pentru alte trei fapte penale, din dosar fiind disjunse aceste trei cauze. Este vorba de mărturie mincinoasă, pentru care este cercetat fratele unuia dintre inculpați, care în cursul anchetei penale le-a oferit procurorilor declarații contradictorii, fals intelectual, faptă penală la care s-a ajuns în timp ce anchetatorii au constatat că unul dintre inculpați ar fi fost pontat timp de trei luni fără să fi fost la lucru (și există chiar indicii că în această perioadă ar fi fost și plecat din țară), dar și ucidere din culpă, cea mai gravă dintre faptele cercetate, procurorii încercând să constate dacă între cele 11 decese înregistrate în perioada supusă cercetărilor și faptul că ambulanțierii rulau cu viteze mici la cazuri există legătură de cauzalitate.
„E vorba de cele 11 decese înregistrate în perioada 2015 – 2018 față de care sunt suspiciuni cu privire la modul la care a fost sesizată ambulanța, la timpii la care s-au prezentat ambulanțele la domiciliile aparținătorilor, respectiv persoanelor față de care s-a constatat decesul. Urmărirea penală se va efectua deocamdată in rem, este mult de lucru“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, procurorul Lavinia Dorcu.

Peste 400 de litri de motorină, cantitatea furată în trei luni

Procurorii nu au reușit să stabilească o valoare totală a prejudiciului cauzat de furtul pe care l-au executat cei 15 șoferi de ambulanță, însă, conform expertizei realizate, pentru o perioadă de trei luni, în 2018, cantitatea sustrasă ar depăși 400 de litri.
„Valoarea prejudiciului stabilit de expertiză este de 2.513,70 lei, e vorba de o perioadă de trei luni în care s-a și efectuat expertiza tehnică auto în cauză vizavi de GPS-urile folosite de cele 15 ambulanțe conduse de inculpați. Atât a putut stabili expertiza, pentru că datele de pe GPS privesc doar trei luni, atât a avut în evidențe Serviciul Județean de Ambulanță. Suma comunicată de SJA este de 2.513,70, este contravaloarea cantității de 443,01 litri motorină. În sarcina inculpaților s-a reținut forma continuată a infracțiunii de fals intelectual în înscrisuri oficiale și uz de fals, ceea ce înseamnă că perioada avută în vedere cu privire la comiterea acestor infracțiuni este de trei ani, 2015 – 2018, dar făcând referire la datele de pe GPS, suma aceasta este. Nu au mai putut fi comunicate datele cu trei ani în urmă. Valoarea prejudiciului este mult mai mare, având în vedere forma continuată și perioada vizată“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS