La intrarea în spital, dar și la fiecare secție, o unitate sanitară de stat a postat un afiș cu un mesaj șocant. Conținutul i-a uimit pe pacienți, însă părerile în privința eficienței acestuia sunt împărțite.
Consiliul Director al Spitalului Județean de Urgență Slatina a luat decizia de a lipi în unitate afișe prin care li se reamintește pacienților și aparținătorilor că personalul medical are un salariu decent pentru munca prestată și că nu ar avea nevoie de șpagă.
„Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!
Un medic câștigă între 16.000 și 30.000 lei brut.
Un asistent medical câștigă între 4.800 și 11.000 lei brut.
Un infirmier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut.
Un brancardier câștigă între 2.500 și 5.500 lei brut.
Lăsăm corupția să sufere, pe tine te vindecăm!“, stă scris pe afișul care a fost postat la intrarea în fiecare secție și care, pe alocuri, a și dispărut. Au fost, însă, tipărite suficiente exemplare, spune managerul spitalului, Cătălin Rotea, astfel încât afișele să poată fi înlocuite, iar mesajul să ajungă la pacienți.
„Sunt salarii mai mult decât rezonabile și meritate, de altfel, pentru munca pe care o desfășoară în spital, dar am vrut să încurajăm pacienții și aparținătorii să elimine acest obicei care se mai poate perpetua. Facem chestionar de feed-back pe aproape toate secțiile și într-un procent de 1-2%, nu știu exact cât raportează, au fost sesizări că a existat suspiciunea de condiționare a actului medical. Nu știu cât de relevante sunt cifrele, dar vrem să limităm acest fenomen care, cumva, s-a cronicizat în întreg sistemul sanitar. Nu voi ezita să iau măsuri disciplinare acolo unde sesizează pacienții sau aparținătorii“, a spus managerul.
Reprezentanții personalului sanitar mediu privesc afișele mai mult ca pe o metodă de conștientizare a pacienților și aparținătorilor, pentru că, spune lidera Sindicatului Cadrelor Medii din SJU Slatina, Roxana Dumitrescu, de-a lungul timpului au fost organizate mai multe acțiuni cu membrii de sindicat, iar cazurile de angajați care condiționează actul medical de plata anumitor sume sunt rare. În schimb, lidera asistenților insistă ca aceia care completează acele chestionare de feedback să aducă la cunoștința conducerii spitalului respectivele cazuri.
„Noi am vorbit foarte mult pe tema asta cu membrii noștri de sindicat, am reamintit cu fiecare ocazie pe care am avut-o. Nu mi se pare, însă, obiectiv un lucru, anume menționarea nivelului brut al veniturilor. Între venitul brut și venitul net diferența este de 45%“, a mai spus Roxana Dumitrescu.
„Ea a luat 7 milioane și restu’ i-a dat înapoi“
Pacienții și aparținătorii nu sunt, în schimb, la fel de convinși că un afiș ar putea schimba „năravul“. „Să fim serioși, ce să rezolve?! Nu mai ia ei șpagă pentru că s-a pus un afiș? Nu mai dăm noi pentru că vedem pe pereți asta, dacă nu te bagă nimeni în seamă?“, a spus un bărbat care își aștepta tatăl, programat la control.
O mărturie privind nivelul șpăgii a avut de făcut, în schimb, o femeie din Scornicești, care a spus că fiica sa a avut norocul unui medic cu suflet, iar din banii strânși pentru cezariană i-a mai dat și rest. „I-a luat ultima, după ce s-a achitat față de ceilalți. Puțin, o femeie omenoasă, se dădeau și 10 milioane, și 15, ea a luat 7 milioane și restu’ i-a dat înapoi!“, a dezvăluit femeia.
Și la intrarea în Secția Terapie Intensivă a SJU Slatina este postat respectivul afiș. Rudele pacienților internați aici, care așteaptă uneori cu orele vești de la personalul medical, spun că au văzut afișul, dar că nu a fost cazul să dea șpagă.
„Aici chiar nu mi-a cerut nimeni nimic, nici nu mi s-a sugerat, iar personalul a avut un comportament de admirat, și-a dat toată silința. Nu același lucru pot spune despre alte spitale, cel din Balș, de exemplu“, a declarat o tânără. „Mi-a dat peste mână, n-a vrut să-i ia! A zis că are ce-i trebuie, că vrea să-l facă bine pe soțu’ meu și că ar vrea, dacă i-am putea da noi, sănătate pentru ea, altceva nimic“, a spus o altă femeie care aștepta vești despre soțul internat la Terapie Intensivă.
Discuția a fost urmărită de mai mulți aparținători ai pacienților internați, care au zâmbit amar atunci când cineva a spus că niciodată n-a dat bani personalului medical.