4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul din Băilești a pierdut procesul cu ANI

Primarul din Băilești a pierdut procesul cu ANI

Judecătorii Curții Supreme au hotărât, săptămâna trecută, să respingă recursul formulat de edilul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, împotriva unei hotărâri a Curţii de Apel Craiova de acum trei ani. Primarul Pistriţu a pierdut procesul în care a cerut anularea raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI) prin care a fost declarat incompatibil.
Inspectorii de integritate anunțau, în noiembrie 2015, că primarul Costel Pistrițu s-a aflat în stare de incompatibilitate, fiind câteva luni și primar, și membru în Consiliul de Administrație al unui liceu din municipiu. Potrivit ANI, Pistrițu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 august 2012 – 28 martie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Liceului «Mihai Viteazul» Băileşti“. În acest fel, primarul Pistrițu ar fi încălcat prevederile Legii nr. 161/2003, care prevede că funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă, printre altele, cu cea de cenzor, administrator sau membru al Consiliului de Administrație la societățile comerciale, precum și la instituțiile publice.
Ulterior, edilul a dat în judecată ANI, iar în martie 2016, Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat. Judecătorii craioveni au hotărât să respingă acțiunea lui Pistrițu, motiv pentru care Pistriţu a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi în mai 2016, iar săptămâna trecută, pe 22 februarie, judecătorii bucureşteni au hotărât să respingă acţiunea edilului Pistriţu. „Respinge recursul declarat de reclamantul Pistriţu Costel împotriva sentinţei civile nr. 138 din 23 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat“, se arată în hotărârea Înaltei Curţi, care este una definitivă.

Primarul Pistriţu merge mai departe

Întrebat despre această situaţie, Costel Pistriţu a precizat pentru GdS că i se pare cel puţin surprinzătoare hotărârea Înaltei Curţi, mai ales că, într-un dosar identic, acelaşi complet a anulat raportul inspectorilor de integritate. „Decizia ÎCCJ este neaşteptată, ţinând seama că acelaşi complet a admis recursul unui alt primar într-o speţă identică, în octombrie 2017, constatând inexistenţa stării de incompatibilitate şi stabilind astfel, pentru instanţele inferioare, un precedent în urma căruia speţe identice au fost admise. Având în vedere cele prezentate şi prevederile legale în materie, decizia ÎCCJ va fi contestată“, a explicat primarul Pistriţu.
Acesta din urmă se referă la dosarul în care edilul comunei doljene Rojişte, Ionel Nedelcu, a fost declarat incompatibil. ANI a stabilit că primarul Nedelcu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 septembrie 2012 – 30 septembrie 2013, în care a deţinut simultan cu funcția de primar și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Rojiște. Primarul Nedelcu a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Craiova, unde a pierdut. A urmat recursul, iar pe 4 octombrie 2017, Înalta Curte a admis recursul formulat de Nedelcu și a dispus anularea raportului ANI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS