5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(GALERIE FOTO) Podul peste triaj, salvat de la prăbuşire cu 1,4 milioane de euro

(GALERIE FOTO) Podul peste triaj, salvat de la prăbuşire cu 1,4 milioane de euro

Primăria Craiova a scos la licitaţie reabilitarea podului rutier de peste calea ferată aflat pe drumul spre Melineşti, contractul fiind estimat la valoarea de 6.386.028 lei (fără TVA), sumă în care intră proiectarea, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia. Expertiza făcută a stabilit că podul se încadrează în clasa stării tehnice IV – stare nesatisfăcătoare, el prezentând „degradări vizibile care pot duce în timp la distrugerea structurii, având ca finalitate prăbuşirea“, după cum se menţiona într-un raport al municipalităţii întocmit înainte de a fi solicitată expertiza. Potrivit acesteia, lucrările de reabilitare a podului de peste triaj trebuie făcute cu închiderea totală a circulaţiei rutiere şi închiderea temporară a circulaţiei trenurilor.

 

Podul peste triaj (zona Consul) aflat pe drumul naţional DN 6B, care face legătura între Craiova şi Hurezani (DN 67B), cunoscut mai bine ca drumul spre Melineşti, va intra în reabilitare. Pasajul construit în anii ’70 peste calea ferată, cu o lungime de 186 de metri, 7,80 metri lăţime şi două trotuare de câte 1,50 metri, se află într-o stare avansată de degradare, existând la un moment dat şi riscul prăbuşirii, dacă „degradările existente vor evolua şi vor duce, în timp, la distrugerea structurii podului“. Lucru semnalat chiar de Primăria Craiova în primăvara anului trecut, când a şi solicitat o expertiză a pasajului pentru a şti ce ar fi de făcut.
În urma expertizei, podul a obţinut pentru indicele total de stare tehnică 39 de puncte, încadrându-se astfel în clasa stării tehnice IV – stare nesatisfăcătoare, după cum a anunţat municipalitatea în septembrie 2018, în raportul prin care a fost aprobată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI). Luna trecută, primăria a mai făcut un pas în salvarea de la prăbuşire a pasajului şi a demarat o procedură simplificată de achiziţie publică pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Pod rutier peste calea ferată drum Melineşti“, estimat la valoarea de 6.386.027,68 lei fără TVA (circa 1,4 milioane de euro, cu TVA), sumă în care intră proiectarea, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia.

Durata lucrărilor: 12 luni

Potrivit informaţiilor din SICAP, proiectarea a fost estimată la valoarea de 169.561,52 lei, asistenţa tehnică la 47.280,76 lei, organizarea de şantier la 150.467,94 lei, iar investiţia de bază la valoarea de 6.018.717,46 lei. Autoritatea a ales drept criteriu de atribuire a contractului „cel mai bun raport calitate – preţ“, în evaluarea ofertelor urmând să se ţină cont 90% de preţ şi 10% de garanţia extinsă a lucrării. Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 12 martie.
Ar mai fi de meţionat că, după ce a intrat în posesia unei expertize tehnice „clară, expresă şi explicită“, aşa cum a solicitat prin caietul de sarcini, municipalitatea a întocmit un proiect de hotărâre, votat în Consiliul Local Craiova în septembrie 2018, prin care se alegea prima soluţie propusă de expert, care presupunea „reabilitarea pasajului şi echiparea acestuia cu parapeţi de siguranţă de tip H4b montaţi în planul bordurilor normale“. Valoarea totală a investiţiei, potrivit DALI, a fost stabilită atunci la 8.582.514,32 lei (inclusiv TVA), din care construcţii + montaj: 7.341.330,63 lei. Durata prevăzută pentru realizare lucrărilor a fost de 12 luni.

Ce lucrări se vor executa

Potrivit datelor din expertiză, la podul de peste triaj vor fi executate lucrări de cale, lucrări de suprastructură şi lucrări de infrastructură. Primele dintre acestea ar consta în: îndepartarea prin frezare a căii existente; desfacerea trotuarelor; îndepărtarea prin frezare a stratului suport, fără afectarea grinzilor suprastructurii; montarea unui parapet pietonal nou; montarea unor panouri de protecţie la liniile ferate; realizarea unui nou strat suport pentru hidroizolaţie; montarea gurilor de scurgere şi a tuburilor de prelungire şi evacuare; aplicarea hidroizolaţiei; cofrarea, armarea şi betonarea grinzii de susţinere a parapetului de siguranţă şi montarea parapetului de siguranţă; refacerea trotuarelor; aşternerea îmbrăcăminţii asfaltice pe cale; montarea indicatoarelor rutiere şi marcarea căii rutiere.
În categoria lucrărilor la suprastructura pasajului ar intra, printre altele, demolarea grinzilor parapetelor fără secţionarea armăturilor transversale pasajului; demolarea parţială / totala a consolelor de trotuar fără secţionarea armăturilor transversale pasajului şi fără afectarea betoanelor grinzilor prefabricate; îndepărtarea betoanelor degradate de la capetele grinzilor; curăţarea betoanelor suprastructurii cu peria mecanică; repararea şi matarea rosturilor dintre grinzile prefabricate; rebetonarea zonelor demolate; protejarea betonului suprastructurii prin aplicarea de vopsele de protecţie; protejarea betonului suprastructurii împotriva fumului de locomotivă, prin aplicarea a două straturi de lac bachelitic.

Se închide total circulaţia rutieră şi parţial circulaţia feroviară

În fine, cele mai importante lucrări pe care le necesită infrastructurile pasajului ar fi: degajarea elevaţiilor până la rostul elevaţie-fundaţie, operaţiune care ar necesita închiderea circulaţiei feroviare pe liniile adiacente fiecărei infrastructuri; curăţarea betonului cu peria mecanică; îndepărtarea betoanelor degradate superficial; sablarea armăturilor care se menţin; înlocuirea sau completarea armăturilor degradate şi corodate; repararea zonelor cu beton degradat; prevederea de dispozitive antiseismice la toate infrastructurile; refacerea drenurilor din spatele culeelor. La toate acestea s-ar adăuga o serie de alte lucrări la racordurile cu terasamentele.
Expertiza mai prevede şi condiţiile principale care se impun la realizarea lucrărilor de reparaţii, aici menţionându-se instalaţii de iluminat pe ambele părti ale pasajului şi pe rampele acestuia, dar şi de închiderea totală a circulaţiei rutiere pe pasaj. „Această măsură va scurta durata de realizare a lucrărilor“, susţine expertul, care mai pomeneşte şi de limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor şi de închiderea temporară a circulaţiei feroviare, în perioada unor lucrări de suprastructură şi infrastructură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS