4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe bani europeni a atras Craiova pe POR 2014 - 2020

Ce bani europeni a atras Craiova pe POR 2014 – 2020

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a semnat vineri contractul de finanţare pentru reabilitarea Grădiniţei „Elena Farago“ (Foto: Lucian Anghel)

La Primăria Craiova s-a semnat, vineri, un contract de finanţare în valoare de 774.000 de euro, fonduri nerambursabile (98% din suma totală a proiectului) privind reabilitarea Grădiniţei cu program prelungit „Elena Farago“, inclusiv Creșa nr. 8. Lucrările presupun termoizolarea clădirii grădiniţei aflate pe strada Revoluţiei, nr. 15, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire şi amplasarea a 25 de panouri fotovoltaice, lucruri care vor duce la o scădere a consumului de energie primară cu peste 30%, după cum a precizat directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.
Aceasta a vorbit şi despre numărul proiectelor cu fonduri europene depuse în regiunea Oltenia şi de sumele atrase până acum de Primăria Craiova pe Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. „La nivel de regiune au fost semnate 447 de contracte, în valoare totală de 635 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 94% din suma alocată Olteniei. Ce ar mai fi de făcut în continuare? Să ne luptăm să facem rost de mai mulţi bani, pentru că sunt foarte multe proiecte depuse, o mie la număr, care însumează 1,3 miliarde de euro, deci practic dublul sumei alocate regiunii noastre. Din judeţul Dolj au fost depuse 258 de proiecte, prin care se solicită 360 de milioane de euro şi au fost contractate până în prezent 141 de proiecte, în valoare de 117 milioane de euro“, a afirmat Marilena Bogheanu.
„Legat de Primăria Craiova, aceasta a depus pe POR 2014 – 2020 un număr de 24 de aplicaţii, prin care se solicită, ca şi sume nerambursabile, 103 milioane de euro. Până în prezent au fost semnate nouă contracte de finanţare, în valoare de 20,4 milioane de euro, sume nerambursabile. Sunt multe aplicaţii pe care Primăria Craiova le-a depus în ultima perioadă, aşteptăm să vină şi proiectele pe sume foarte mari“, a adăugat directorul ADR Sud-Vest Oltenia.

Genoiu: Îmi cer scuze pentru perioada în care am stat în „bârlog“

Înainte de a semna contractul de finanţare pentru reabilitarea Grădiniţei „Elena Farago“, primarul Mihail Genoiu a amintit faptul că în urmă cu două săptămâni a mai semnat un contract pe fonduri europene pentru reabilitarea unei alte grădiniţe cu program prelungit, „Piticot“ (inclusiv Creşa nr. 5), cu o valoare nerambursabilă de 822.000 de euro. Edilul a mai menţionat că o să urmeze alt pachet de grădiniţe, pentru care se vor primi fonduri europene pentru reabilitare: „Floare Albastră“, inclusiv Creșa nr. 3, „Curcubeul Copilăriei“, „Căsuţa cu Poveşti“, Grădiniţa „Ion Creangă“, Grădiniţa „Phoenix“.
Pentru toate cele nouă proiecte şi pentru cele care vor urma, incluzând aici proiectele mari privind achiziţia autobuzelor electrice sau reabilitarea liniei de tramvai, edilul Mihail Genoiu a spus că s-a muncit foarte mult şi din acest motiv nu a putut ieşi din „bârlog“. „Spuneam în urmă cu ceva timp că îmi cer scuze pentru perioada în care am stat în «bârlog», dar am lucrat. A fost multă muncă de birou şi nu am ieşit să am contact cu cetăţenii, am lucrat la proiecte. Ştiu că ne-am apucat de lucru la începutul anului 2018, iar proiectele vor ieşi acum, unul câte unul“, a spus primarul Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS