2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPompierii au ajutat cu bani un tânăr fără casă

Pompierii au ajutat cu bani un tânăr fără casă

Mariean, în centru, alături de angajaţii ISU Gorj

Un tânăr, de 31 de ani, crescut de la vârsta de un an la casa de copii, a fost ajutat luni cu bani de către pompierii gorjeni. Mariean Robert Nelu are 31 de ani, este din Târgu Jiu, și de la vârsta de un an a crescut la Casa de copii. Mariean nu cerşeşte, munceşte şi el cum poate. Vinde pixuri și calendare pentru a se întreține. Pentru că este foarte bolnav, Mariean primește o pensie de 370 de lei pe lună pe care trebuie să-i împartă, în așa fel încât să-i ajungă o lună. Cei mai mulți dintre acești bănuți se duc pe medicamente. Doarme la Centrul Social de urgență pentru persoanele fără adăpost – Casa „Iris“ din Târgu Jiu, unde a găsit înțelegere și are, într-un colțișor, un pat al lui. De mâncat, mănâncă pe unde apucă.

A aflat că părinţii i-au murit

A încercat să-și caute familia, dar a aflat că este singur pe lume. Părinții lui au murit. Nu-și poate găsi un loc de muncă din cauza faptului că suferă de epilepsie, astm bronşic cronic sever și, ca și cum astea n-ar fi de ajuns, cu ochiul drept nu vede deloc. „A venit pe la noi să ne vândă pixuri și calendare pentru că, zice el, că dacă nu vinde nimic, nu mănâncă nimic. Ne-a povestit toată viața lui! Rămâi cu gura căscată! Îți dai seama că problemele tale sunt de domeniul penibilului când îl asculți pe el. I-am cerut numărul de telefon ca să mai ţinem legătura. Nu are telefon. A avut, dar a făcut o criză de epilepsie pe stradă şi până să-l observe cineva şi să cheme ambulanţa, telefonul i-a fost furat. Am zis să punem mână de la mână și să-l ajutăm! I-am cumpărat un telefon şi o cartelă să-l mai întrebăm din când în când cum se mai descurcă şi să-l mai ajutăm şi noi cu ce putem. Am mers cu el la bancă şi i-am pus câţiva bănuţi în cont. Cuantumul a câteva pensii. În acelaşi cont în care lună de lună primeşte pensia lui. Nu umblă cu bani la el de frică să nu-i fure cineva. În fiecare zi merge la bancă şi virează în cont banii pe care îi face din vânzarea pixurilor şi a calendarelor. Ne-a spus că banii pe care i-am dat o să-i folosească pentru a se opera la ochi! Foarte emoționat, ne-a mulţumit: «Vă mulţumesc din suflet! Vă mulţumesc pentru bănuţi! Acum o să mă duc să mă operez pentru că, dacă rămân fără vedere, nu mă mai pot întreţine!». Săptămâna asta este Săptămâna Mare! În fiecare zi a acestei săptămâni o să încercăm să găsim oameni care au nevoie de ajutor şi o să încercăm să-i ajutăm! Încearcă şi tu! Puţinul tău, puţinul nostru, pentru ei înseamnă mult! Dacă cineva vrea să-l ajute pe Mariean, ne poate trimite mesaj pe pagina de facebook ISU Gorj!“, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS