Consiliul Judeţean Gorj continuă achiziţiile de materiale şi echipamente pentru dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, pe care îl administrează. Un ecograf tip Doppler a intrat recent în dotarea Secţiei Gastroenterologie. Aparatul a fost achiziţionat în cadrul unui program în valoare de 1,9 milioane de lei, demarat anul trecut. În baza programului respectiv a fost cumpărat instrumentar medical pentru toate secţiile unităţii medicale. Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că a mai fost alocată suma de patru milioane de lei pentru achiziţionarea unui aparat de radiologie şi mamograf. Vor mai fi cumpărate paturi pentru secţiile care sunt în modernizare în momentul de faţă, între care se va afla şi secţia ATI. Şeful Consiliului Judeţean Gorj a mai declarat că vor mai fi cumpărate patru mese de operaţie noi, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va ajunge anul acesta şi un Computer Tomograf nou. Acesta va fi cumpărat cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.
Modernizare pentru trei secţii
După cum a precizat Cosmin Popescu, în prezent au loc lucrări de renovare şi modernizare în cadrul Secţiei Pediatrie. În luna iunie, lucrările trebuie să fie finalizate. Urmează să fie organizată o licitaţie pentru modernizarea altor trei secţii din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Este vorba de Secţia Obstretică-Ginecologie, Endocrinologie şi Cardiologie. La finalul săptămânii trecute a fost semnat contractul care vizează reabilitarea termoenergetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, clădirea din strada Tudor Vladimirescu. În 60 de zile va fi realizat proiectul. Va fi reorganizată şi modernizată secţia UPU. Secţiile modernizate vor beneficia şi de echipamente noi, a mai spus Comsin Popescu.