2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLicitaţia pentru drumul expres Craiova - Târgu Jiu, amânată până pe 30 mai

Licitaţia pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu, amânată până pe 30 mai

Licitaţia pentru drumul expres Craiova – Târgu Jiu a fost amânată şi a doua oară. Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a precizat că noul termen al licitaţiei a fost decalat până pe 30 mai pentru a putea fi respectate anumite proceduri legale. Acest lucru nu înseamnă anularea licitaţiei, iar contractul respectiv, care vizează efectuarea unui studiu de fezabilitate şi a unui proiect tehnic, are finanţare. „Pentru o corectă informare a opiniei publice precizăm că decalarea termenelor de depunere a ofertelor pentru anumite contracte destinate proiectării și execuției unor obiective de infrastructură rutieră ține doar de respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Astfel, potrivit articolului nr. 153 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, CNAIR este obligată să decaleze termenul limită pentru depunerea ofertelor, ori de câte ori un potențial aplicant solicită clarificări care au ca efect modificarea ori completarea documentației de atribuire, astfel încât toți operatorii economici să aibă timp suficient la dispoziție pentru a adapta ofertele la noul mod de interpretare a elementelor contractului. În caz contrar, proiectul poate fi blocat definitiv de operatorii economici nemulțumiți, prin decizii ulterioare ale instanțelor. Este și cazul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic destinate construcției drumului expres Craiova – Târgu Jiu, pentru care termenul limită de depunere a ofertelor, stabilit inițial pentru data de 3 mai 2019, a fost decalat de două ori: 17 mai, respectiv 30 mai 2019. Din aceleași motive au fost decalate de-a lungul timpului termenele limită pentru diverse alte contracte lansate în licitație. Trebuie să mai precizăm că toate obiectivele care fac parte din Master Planul General de Transport sunt eligibile pentru finanțare din fonduri europene, fără excepție. Prin aceasta se înțelege clar că există finanțarea necesară derulării lor“, potrivit unui comunicat al CNAIR.

Buget de 6 milioane de euro

Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru viitorul drum expres Craiova-Târgu Jiu costă aproape 6 milioane de euro. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în calitate de solicitant, a elaborat și depus la începutul lunii februarie 2019 Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Craiova-Târgu Jiu“. Se urmăreşte obținerea de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 – Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – sprijin pregătire proiecte de investiții, Operațiunea – Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală. Conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, obiectivul general al proiectului, ca parte din rețeaua TEN-T Globală, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene. „Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului tehnic de execuție. Valoarea totală a proiectului este de 28.547.436,84 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 20.540.754,91 lei, 15% contribuția proprie – 3.624.839,10 lei, restul de 4.381.842,83 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Durata proiectului: 25 de luni. Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020“, conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS