3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCJ Dolj a devenit, în sfârşit, proprietar pe stadionul Tineretului. Ce se va construi în locul legendarei arene? (Galerie Foto)

CJ Dolj a devenit, în sfârşit, proprietar pe stadionul Tineretului. Ce se va construi în locul legendarei arene? (Galerie Foto)

După mai bine de 15 ani de când o hotărâre de guvern incompletă (HG nr. 1099/18.09.2003) a lăsat în aer stadionul Tineretului din Craiova, după ani de nepăsare şi chin birocratic, arena de legendă a fotbalului din Bănie a revenit, în sfârşit, în proprietatea Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Instituţia a şi prins în bugetul din acest an suma de 408.000 lei pentru servicii de proiectare, dar deocamdată nu ştie ce va construi în locul acestui stadion, ajuns între timp o ruină.

Când a prezentat bugetul pentru anul 2019, Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a pomenit şi de stadionul Tineretului, arena de legendă a fotbalului din Bănie, unde a evoluat Ştiinţa de la înfiinţare (1948) şi unde a obţinut promovarea în prima divizie (1964). Stadionul, ajuns de ani buni o ruină, a intrat, în sfârşit, în proprietatea CJ Dolj, după mai bine de 15 ani de nepăsare şi chin birocratic, iar acum se poate interveni pentru a reda sportului această zonă importantă a Craiovei. „CJ Dolj a reuşit, în martie 2019, la capătul unui demers care a presupus eforturi notabile şi implicarea mai multor ministere, să reglementeze situaţia juridică a acestui obiectiv, prin intabularea dreptului de proprietate al instituţiei asupra stadionului, în integralitatea sa. Astfel se creează premisele de iniţiere a procedurilor necesare pentru ca această zonă să poată fi pusă cu adevărat în valoare. Primul pas este parcurs odată cu aprobarea bugetului pentru anul 2019, în programul de investiţii fiind prevăzută suma de 408.000 lei pentru serviciile de proiectare a investiţiei“, se menţionează în proiectul de buget aprobat de Consiliul Judeţean.
Aşadar, pentru prima dată în aceşti 15 ani, CJ Dolj a prins stadionul Tineretului în buget, a prevăzut şi o sumă de bani pentru acesta – 408.000 lei, dar deocamdată nu ştie ce va construi în locul legendarei arene. Până să intre în proprietatea stadionului, conducerea CJ a tot pomenit de un concurs de proiecte şi de un sondaj în rândul craiovenilor cu privire la viitoarea destinaţie a arenei, dar nu s-a luat încă nicio iniţiativă concretă. Se pare că CJ Dolj aşteaptă părerile câtorva proiectanţi, înainte de a demara un concurs de soluţii, dar şi fondurile necesare unei investiţii complexe. În prezent, un singur lucru ar fi cert: că noua construcţie va fi destinată tot sportului. Banii prevăzuţi în bugetul de anul acesta nu ar ajunge însă decât pentru demolarea stadionului şi, eventual, curăţarea zonei, un complex sportiv modern fiind o investiţie care ar „înghiţi“ multe milioane de lei. Aşa că, până la realizarea unui proiect fiabil, va mai trece o vreme, timp în care complexul de pe bulevardul Ştirbei Vodă va rămâne tot în paragină.

Cum s-a ajuns în această situaţie

Totul a pornit de la o hotărâre de guvern incompletă (HG nr. 1099/18.09.2003), care a lăsat pur şi simplu în aer stadionul Tineretului. Prin hotărârea respectivă, stadionul din Craiova şi cel din Podari treceau din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), în domeniul public al judeţului Dolj şi în administrarea Consiliului Judeţean Dolj. Toate bune şi frumoase, doar că, la punctul 7 din anexa la HG nr. 1099/2003, la caracteristicile tehnice ale arenei de pe bulevardul Ştirbei Vodă era precizat doar „Stadion fotbal cu 2 tribune“, fără să se menţioneze nicio suprafaţă de teren şi nicio suprafață construită. De aici şi problemele.
Prin Protocolul nr. 346/2003, încheiat între Agenţia Naţională pentru Sport, prin Clubul Sportiv Municipal Craiova, şi Consiliul Judeţean Dolj, s-a procedat la predarea-primirea bunurilor prevăzute la punctul 7 din anexa la HG, dar operaţiunea s-a efectuat pe bază de inventariere faptică, datele rezultate fiind consemnate în anexele la protocol. Intabularea construcțiilor (cu excepția a trei dintre ele şi a terenurilor de tenis) s-a realizat în anul 2002, stadionul fiind la acea dată în proprietatea statului român şi în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, dar terenul a rămas neintabulat. Ulterior, în baza hotărârii de guvern şi a protocolului cu ANS, CJ Dolj a încercat să-şi intabuleze dreptul de proprietate asupra Complexului Sportiv Stadionul Tineretului, dar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj a respins, succesiv, cererile din 2015, 2016, 2017 şi 2018 pe motiv că în anexa la HG nr. 1099/2003 imobilul este descris generic, că există inadvertenţe cu privire la numărul şi descrierea construcţiilor predate-primite şi că nu este menţionată nicio suprafață de teren.

Cum s-a rezolvat problema

A fost nevoie de un adevărat chin birocratic până ca stadionul Tineretului să ajungă în proprietatea CJ Dolj. OCPI a propus modificarea punctului 7 din anexa la hotărârea cu pricina, iar consiliul judeţean a adoptat, în ianuarie 2018, o hotărâre în acest sens. Aceasta a stat, apoi, la baza unui proiect de hotărâre de guvern privind modificarea punctului 7 din anexa la HG nr. 1099/18.09.2003. Calea a fost însă lungă.
„În data de 21.02.2018, proiectul de hotărâre de guvern a fost trimis către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În urma analizării proiectului, Ministerul Dezvoltării a transmis spre soluţionare dosarul către Ministerul Tineretului şi Sportului, acesta fiind autoritatea administraţiei publice centrale care deţine datele aferente imobilului care a făcut obiectul prevederilor HG nr. 1099/2003. Ministerul Tineretului a transmis mai departe dosarul la Ministerul Justiției și a primit aviz nefavorabil din partea acestuia. În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Ministerului Tineretului şi Sportului și Ministerului Justiției, au fost solicitate completări ale proiectului, urmând ca Ministerul Tineretului să redepună proiectul la Ministerul Justiției şi Ministerul Finanțelor Publice, pentru obținerea avizului favorabil. Ministerul Finanțelor a restituit neavizat proiectul de hotărâre de guvern, precizând că nu mai pot fi operate modificări ale caracteristicilor tehnice pentru bunurile care au ieşit din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi a recomandat consultarea Ministerului Justiției, pentru clarificarea situației“, se explică într-un răspuns oferit GdS de CJ Dolj.
Cum s-a rezolvat, până la urmă, problema? S-a modificat şi completat Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, la unul din articole apărând precizarea că „pentru imobilele a căror apartenenţă la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor guvernului, hotărârilor consiliului local, judeţean sau al municipiului Bucureşti de însuşire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoţite de un înscris emis de către conducătorul instituţiei publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentaţia cadastrală şi cel a cărui intabulare se solicită“. Aşa că s-a putut intabula dreptul de proprietate al județului Dolj asupra terenului şi construcțiilor aferente Complexului Sportiv Stadionul Tineretului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS