Oraşul lui Brâncuşi este, timp de trei zile, între 30 mai şi 2 iunie, gazda unui Festival naţional de handbal. Autorităţile locale pun la dispoziţia Federaţiei Române de Handbal trei săli de sport. După cum a precizat Dan Ilieş, reprezentant al ACS Infinitul Târgu Jiu, meciurile de handbal se vor desfăşura la Sala Polivalentă. La Târgu Jiu sunt prezenţi 600 de copii. În oraş se vor afla peste 1.000 de persoane, copii între 8 şi 11 ani, părinţi, bunici, profesori şi antrenori. Toate locurile de cazare din oraş sunt în momentul de faţă ocupate. În municipiu au sosit copii din Bucureşti, Arad, Timişoara, Oradea şi din alte oraşe cu tradiţie în handbal. Dan Ilieş a mai declarat că va avea loc o paradă a echipelor participante. Vor fi realizate fotografii şi oraşul va beneficia de promovare în toată ţara.
Beneficiupentru Târgu Jiu
Dan Ilieş a spus că toată lumea va beneficia de pe urma evenimentului. Este vorba de pensiuni, hoteluri, restaurante şi magazine. Turneul este oficial şi este prins în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Handbal. Festivitatea de premiere va avea loc duminică. În cursul zilei de vineri vor debuta meciurile. Vor fi organizate peste 70 de meciuri de handbal. Pe 1 iunie va avea loc un meci eveniment între gloriile de la Energia şi Pandurii contra unei echipe de Old Boys din handbalul românesc. Arbitrajul va fi asigurat de un arbitru internaţional de handbal. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reiterat faptul că festivalul este organizat de Federaţia Română de Handbal la Sala Sporturilor. Primăria Târgu Jiu va primi foarte mulţi bani de la participanţi prin faptul că vor fi cheltuite sume importante cu serviciile de masă, cazare şi altele. Edilul a precizat că autorităţile locale au realizat că în oraş sunt foarte puţine locuri de cazare pentu a găzdui competiţii cu participare numeroasă. Practic abia au fost identificate o mie de locuri de cazare.