-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCălușarii „de țărână“ s-au întrecut la Dobroteasa

Călușarii „de țărână“ s-au întrecut la Dobroteasa

Călușarii „de țărână“ s-au întrecut la Dobroteasa. Călușul autentic, necoregrafiat, s-a jucat, duminică, în prima zi a Rusaliilor, la Dobroteasa, în județul Olt, în satul Câmpu Mare. Acolo și-au dat întâlnire opt cete de călușari și s-au întrecut ca pe vremuri.

Deși e greu, spun specialiștii, să mai vezi astăzi jocul de căluș așa cum el era în urmă cu 50 de ani, la Câmpu Mare, în județul Olt, în Duminica Rusaliilor lumea se strânge în târgul din localitate, pentru că nu poate lipsi de la prima reprezentație a călușarilor. Vizitatorii sunt numeroși, pentru că vin cetele de călușari din comună și de prin vecini care nu urcă pe nicio scenă. Dansul lor nu este coregrafiat, jocul de căluș îl execută așa cum l-au deprins de la generațiile anterioare. Așadar, spectacolul este cu adevărat autentic.

Călușarii s-au înfruntat, astfel, pentrua 19-a oară în concursul organizat de Centrul Județean de Creație și susținut financiar de Primăria Dobroteasa. Șapte dintre cete sunt formate din dansatori care, în acea formulă, nu au urcat pe nicio scenă, chiar dacă, printre ei, de-a lungul anilor și-au găsit locul și dansatori trecuți prin ansambluri.

Bătrânii au privit călușarii cu lacrimi în ochi

Întâlnirea s-a dat, ca de obicei, în fața bisericii din sat, de unde s-a pornit în marș spre târgul din localitate. Trecătorii i-au admirat, bătrânii chiar cu lacrimi în ochi și cu gândul la tinerețile lor, când aproape că îi venerau pe călușari. „Ei, înainte veneau prin sat, era frumos, astăzi nu se mai omoară lumea. Să-i bagi în curte să-ți joace trebuie să ai cel puțin milionu’, și nu toată lumea-l are de dat“, a povestit o bătrână care-și ținea strâns de mână nepotul.

Cei prezenți au fost bucuroși că încă mai pot vedea călușari. S-au oprit să facă poze și s-au grăbit să ajungă în mijlocul târgului, unde a fost delimitat de organizatori „cercul magic“ în mijlocul căruia au dansat călușarii.

„Muream dacă nu veneam să-i văd“, a fost reacția sinceră a unui privitor cucerit de dansul călușarilor. Personajul care astăzi foarte rar se mai întâlnește în reprezentațiile de scenă ale călușarilor, mutul, n-a lipsit în confruntarea de la Dobroteasa din nicio ceată. Au avut chiar și duelul muților, toate privirile fiind ațintite asupra lor. Călușarii au dansat în fața unui juriu care la final. Primii în concurs au fost călușarii din Oporelu, urmați de cei din Vitomirești și cei din Dobroteasa. Un premiu de excelență a primit și ansmblul din Vâlcele, unul cu tradiție, îndeosebi în concursurile de scenă.

Acest ansamblu nu a fost jurizat alături de călușarii „de țărână“ tocmai pentru că el participă întotdeauna la spectacole de scenă.

Fete-călușari, în ansamblul Drăgoești

O prezență deosebit de plăcută a fost cea a copiilor ansamblului din Drăgoești, Vâlcea. Ei au primit în formația de călușari mai multe fete, chiar dacă acest lucru este contrar tradiției. „E și ăsta un motiv pentru care nu ne bagă în concurs, știm asta, însă, sincer, nu prea am avut de ales. Fetele vin, băieții se lasă repede. Li se pare greu. E greu, e obositor, nu e confortabil, vor fotbal, vor handbal, nu dansuri. E plictisitor pentru ei“, a explicat instructorul lor, Gheorghe Cosma (73 ani), fost profesor de educație fizică, astăzi pensionar, dar și instructor de dansuri populare la școala din Drăgoești încă din tinerețe.

Profesorul a relatat că aspectele care duc, încet-încet, la dispariția jocului de căluș sunt multe și, din păcate, fără leac. Nici muzicanți potriviți nu mai găsesc, iar pentru copii este o activitate ca oricare alta, nu-și doresc neapărat să ajungă în ceata călușarilor, cum se întâmpla odinioară.

Spectatorii s-au prins în horă

Spectatorii par să nu sesizeze prea mult cât de mult s-a îndepărtat obiceiul de origini. La finalul fiecărei reprezentații aceștia s-au grăbit să se prindă în horă, așa cum se făcea și pe vremuri în sat, dar și să ceară usturoi și pelin de la călușari, neapărat „jucat“, care reprezintă leacul pentru o serie de afecțiuni, așa cum încă mai cred oamenii.

Competiția, deși se desfășoară în cadru organizat, la inițiativa coregrafului Nichita Dragomira, are marele merit că ține în viață obiceiul. Ce s-a pierdut deja nu mai poate fi recuperat, e de părere coregraful, însă spiritul trebuie să meargă înainte, la Dobroteasa încă întâlnindu-se acea ambiție a călușarilor de a-i cuceri pe cei din fața lor și de a demonstra că dansează același căluș vechi. A fost, de altfel, nominalizată și cea mai autentică ceată, cea de la Oporelu, călușarii venind îmbrăcați în  „costumele de pe fundul lăzii de zestre“, și în opinci, deși pantofii sport fac deja parte, la noile cete, din costumația standard. Toți participanții au primit atât diplome, cât și premii de participare, și acesta fiind un aspect acre îi motivează să reunească an de an cetele.

Un spectacol de călușari a avut loc și la Craiova, spre încântarea spectatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS