Drumul de Cârcea (DJ 652A) a intrat în modernizare în primăvara acestui an, dar rezultatele nu prea se văd. Cel puţin aşa susţine un cititor GdS.
Acesta ne-a sesizat în legătură cu ritmul lucrărilor care se execută pe drumul judeţean ce traversează comuna doljeană Cârcea, care par să bată pasul pe loc. Drumul este unul destul de circulat, face legătura între două drumuri naţionale – DN 65 şi DN 6 şi a intrat în modernizare printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean (CJ) Dolj.
Numai că progrese nu prea se văd, susţine cititorul GdS, iar şoferii care circulă pe acest drum „îşi rup maşinile“.
Contract de trei milioane de euro
Contractul pentru modernizarea DJ 652A, DN 6 (Cârcea) – DN 65 a fost atribuit, în ianuarie 2019, asocierii SC Erpia SA – SC Conmetal SRL, pentru suma de 13.831.576,09 lei (3 milioane de euro), fără TVA.
Proiectul este derulat de CJ Dolj cu fonduri obţinute prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria şi are ca termen de implementare 18 luni. Lucrările au demarat în primăvară, dar până joi nu se putea spune că s-a lucrat prea mult.
Cum se lucra, joi, pe drumul de Cârcea
Cum intri pe DJ 652A, din drumul naţional Craiova – Piteşti (DN 65), te loveşti de o porţiune cu gropi unde se vede că asfaltul a tot fost peticit. Apoi, brusc, asfaltul dispare. De fapt, el a fost răzuit de constructorul care lucrează la acest drum, pe o porţiune de câteva sute de metri.
Muncitori nu se văd aici, ci abia după ce treci de calea ferată. Un semafor te atenţionează că începe o porţiune de drum în lucru. De altfel, pe acest sector de drum se circulă pe o singură bandă. La semafor, şoferii aşteaptă câteva minute bune. Abia după semafor se zăresc şi muncitorii.
Joi, se lucra pe o jumătate de drum, unde se tasa un strat de piatră spartă. Lucrarea se întindea tot pe câteva sute de metri. În rest, nimic altceva.
De ce se lucrează în acest ritm?
Lucian Căpitănescu, directorul Erpia SA, a explicat, pentru GdS, de ce nu există un ritm mai alert de lucru şi de ce nu se lucrează pe o porţiune mai mare de drum.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în primăvară, dar ploile i-au cam încurcat socotelile, mai spune constructorul.
De ce se lucrează în acest ritm? Din cauza managementului de trafic stabilit de Poliţia Rutieră, după cum susţine directorul Erpia SA.
Ce lucrări se vor executa pe drumul de Cârcea
Potrivit contractului, termenul de execuţie a lucrării este de 12 luni. Drumul care urmează să fie modernizat are o lungime de 6,3 kilometri.
Potrivit anunţului de atribuire postat în sistemul electronic de achiziţii publice, lucrările de modernizare a drumului judeţean 652A se vor realiza prin adoptarea unui sistem rutier de tip elastic. Acesta va avea în componenţă straturi de asfalt, piatră spartă şi pietruirea existentă.
Lucrările presupun nu doar reabilitarea carosabilului, inclusiv în punctul de intersecție cu calea ferată, ci și amenajarea de locuri de parcare, de stații pentru mijloacele de transport în comun, dar şi de trotuare.
De asemenea, sunt prevăzute soluții moderne pentru creșterea siguranței pe acest drum. Este vorba de marcajele rezonatoare la semnalizarea trecerilor pentru pietoni și la radarele de avertizare a șoferilor.