-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalA început sacrificarea porcilor la Cilieni

A început sacrificarea porcilor la Cilieni

Medicii veterinari și angajații Primăriei Cilieni au descins în gospodăriile sătenilor pentru a extermina porcii, de teama pestei porcine africane.

Măsura extremă a fost adoptată încă de luni, 1 iulie 2019, când numărul focarelor de pestă porcină ajunsese la șase. Reprezentanții DSVSA Olt au dat asigurări că sunt gata să intervină, de îndată ce vor fi îndeplinite condițiile legale, respectiv se va emite ordinul de prefect.

Omorârea porcilor a început, însă, de-abia ieri. „Am sacrificat 70 de porci din gospodăriile de pe o stradă. Nu zic nimic oamenii, dar le-am explicat cum stau lucrurile. De o săptămână vorbesc cu ei“, a declarat primarul localității, Ionel Marancea. Acesta a explicat că s-a pregătit cu tot ce trebuie la nivelul localității, cu buldoexcavator, cu tractor, dar și cu oameni care să-i ajute pe medicii veterinari. Covor pentru montarea filtrelor la intrarea în localitate a cumpărat de la București. „Cel puțin o săptămână durează sacrificarea porcilor. Sunt străzi multe“, a mai spus primarul.

Medicii veterinari încă nu au o explicație pentru apariția primului focar de pestă porcină. Ipoteza inițială, că boala ar fi fost adusă de la vecinii din Teleorman, nu prea se confirmă, pentru că acolo focarele din toamna trecută au fost ținute sub control.

Primarul nu exclude, în schimb, posibilitatea ca cineva să fi cumpărat în iarnă porc sau carne din localitățile afectate de pestă, iar microbul să fi fost ținut la congelator în tot acest timp.

Cert este faptul că cetățenii din Cilieni vor mânca de Crăciun carne de porc din magazin, și, cel mai probabil, situația se va menține și anul viitor.
Conform datelor DSVSA, la recensământul realizat de specialiști s-au numărat 784 de porci. Primarul, în schimb, a avansat miercuri o cifră de doar 500.

Suspiciune de pestă porcină și în comuna Ianca

Un nou focar de pestă porcină africană a apărut în județul Olt, într-o anexă a unei stâne aflată în extravilanul comunei Ianca.
„Au fost stabilite zona de protecţie pe o rază de 3 kilometri în jurul exploatației suspecte şi de supraveghere pe o rază de 10 kilometri, în care este inclusă și zona de protecție“, a anunțat DSVSA Olt.

Localitățile care se încadrează în zona de supraveghere sunt: Ianca, Grojdibodu, Fondul de vânătoare 51 Grojdibodu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS