Corpul de Control al prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, a finalizat verificările începute în urmă cu două săptămâni la Primăria Albeni. Controlul a fost demarat ca urmare a unor sesizări depuse de salariații instituției, precum și de cetățeni.
Prefectul de Gorj a declarat că Raportul Corpului de Control nu este încă redactat, însă în urma verificărilor s-au conturat o serie de nereguli și abateri. Pentru o parte a acestora au fost depuse sesizări la procurori, iar pentru altele la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, întrucât ar fi fost emise de către primărie documente fără acoperire legală.
Prefectul Ciprian Florescu a precizat că pentru abaterile de natură administrativă Corpul de Control va aplica amenzi Primăriei Albeni: „Au fost identificate lucruri care contravin legii și au fost înaintate documente la Parchet și la IPJ. Abaterile administrative vor fi sancționate cu amendă. Pot să spun că au fost identificate certificate fiscale de negrevare eliberate pe 0 în condițiile în care beneficiarii figurau cu datorii la bugetul local.
Ele au fost eliberate în fals. Drept urmare, această speță a ajuns la Parchet. Mai este vorba de un avans pe care primarul l-a luat pe zile de concediu în condiițile în care nu efectuase concediu. Este vorba de 15.000 de lei vechi.
Banii erau readuși în visteria comunei. Se poate considera un împrumut făcut de domnul primar, dar contravine legii. Mai sunt dispoziții emise de primar care nu respectă legislația în vigoare; se fac demersuri de către Serviciul juridic din primărie pentru anulare.
Este o dispoziție în fals cu semnătura și ștampila scanată pentru un ajutor social acordat unei persoane din Albeni. Va fi finalizat raportul de control și va fi sancționat cu amendă pe partea administrativă, iar verificările pe latură penală se vor face de către instituțiile abilitate“, a declarat Ciprian Florescu, prefectul de Gorj.
Este de precizat că inclusiv primarul din Albeni, Ionuț Stan, a depus o petiție la Prefectura Gorj. Anchetatorii trebuie să îi identifice pe cei responsabili de situația de la Primăria Albeni.