0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrinşi cu arme deţinute ilegal

Prinşi cu arme deţinute ilegal

Doi bărbaţi au fost prinşi cu arme letale. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că aceștia nu deţin autorizații în vederea deținerii, portului și folosirii de arme și muniții letale și nu au calitatea de membru vânător în cadrul vreunei asociații de vânătoare.

Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu specialiști din cadrul A.J.V.P.S. Vâlcea au identificat pe raza comunei Stoilești, doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj.

În noaptea de 03 august a.c., în baza verifiărilor informativ operative, polițiștii s-au deplasat pe raza comunei Stoilești, în fondul cinegetic 33 Urși, unde în apropierea lizierei pădurii a fost descoperit un autoturism în interiorul căruia se aflau doi bărbați de 30 respectiv 26 de ani.

În urma controlului efectuat autoturismului a fost identificată o armă letală.

Din verificările efectuate s-a constatat faptul că aceștia nu sunt autorizați în vederea deținerii, portului și folosirii de arme și muniții letale și nu au calitatea de membru vânător în cadrul vreunei asociații de vânătoare.

Pe numele bărbaților a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconj, iar arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS