0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA început construcția conductei BRUA pe teritoriul comunei Bălănești

A început construcția conductei BRUA pe teritoriul comunei Bălănești

Lucrările la conducta de transport de gaze BRUA au fost demarate și pe teritoriul comunei Bălănești, la marginea municipiului Târgu Jiu.

Proiectul BRUA este o investiție de peste 560 de milioane de euro care traversează patru țări: Bulgaria, România, Ungaria și Austria. În județul Gorj, traseul conductei de transport gaze cuprinde un total de 12 localități. Mii de proprietăți sunt afectate de lucrările la conducta de gaze.

Una din comunele vizate de proiect este Bălănești. Primarul Ovidiu Pungan a precizat că au existat câteva probleme în ceea ce privește negocierile între constructori și proprietarii de terenuri, dar acestea au fost rezolvate.

După cum a precizat primarul din Bălănești, au fost demarate deja lucrările, însă nu se știe dacă firma constructoare, Transgaz, se va încadra în termenul anunțat cu privire la finalizarea execuției conductei.

Pungan a spus că primăria nu are niciun fel de responsabilitate din acest punct de vedere.

Autoritățile locale chiar vor să aducă gaze în comună, dar nu din conducta BRUA. Locuitorii din Bălănești așteaptă de mai mulți ani rețeaua de gaze pentru că lemnele sunt foarte scumpe și încălzirea pentru perioada de iarnă are costuri din ce în ce mai mari.

Lucrările la conducta europeană de transport a gazelor naturale, ce va lega Bulgaria de România, Ungaria şi Austria – BRUA, sunt în grafic, iar 215 kilometri de conductă sunt deja finalizaţi.

Proiectul BRUA este o investiţie de aproximativ 560 de milioane de euro. Potrivit Transgaz, conducta se va desfăşura pe o lungime totală de 1.318 km, din care 528 km pe teritoriul României, unde va traversa 11 judeţe (Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad).

În Gorj, conducta este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Dănciuleşti, Stejari, Hurezani, Vladimir, Bărbăteşti, Jupâneşti, Scoarţa, Bălăneşti, Turcineşti, Schela şi al oraşelor Târgu Cărbuneşti şi Bumbeşti Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS