0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTrei milioane de lei pentru modernizarea a trei secții din Spitalul Județean

Trei milioane de lei pentru modernizarea a trei secții din Spitalul Județean

Aproape trei milioane de lei este suma investită de Consilul Județean Gorj pentru modernizarea a trei secții din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Sumele au fost alocate de anul trecut, iar în momentul de față au fost declanșate toate procedurile pentru organizarea licitației și încredințarea contractului de execuție.

Acestea vizează reabilitarea și modernizarea secțiilor cardiologie, endocrinologie și obstetrică-ginecologie, din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, strada Progresului. Contractul va fi segmentat pe două loturi.

Licitația este programată pe 11 octombrie. Lucrările vor începe imediat, dacă nu vor fi contestații la rezultatul licitației. Cele trei secții au rămas în urmă la capitolul modernizare.

Cumpără sute de paturi

Potrivit conducerii Consiliului Județean Gorj, pe lângă modernizarea Secției Pediatrie, vor intra în reabilitare în perioada următoare și cele trei secții care au rămas în urmă la acest capitol.

Este vorba de secțiile Cardiologie, Endocrinologie și Obstetrică-Ginecologie, din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Pe lângă lucrările de reabilitare vor fi achiziționate și alte materiale și obiecte de mobilier.

Administrația Consiliului Județean Gorj a alocat suma de 1,81 milioane de lei, fără TVA, pentru cumpărarea de paturi pentru secțiile amintite, și nu numai. Este vorba de o licitație împărțită în două loturi.

Primul lot vizează achiziționarea de paturi speciale pentru Secția ATI, respectiv 18 bucăți. Alte 688 de paturi de spital cu saltea și noptieră, toate noi, vor intra în dotarea unității medicale de la Târgu Jiu, administrată de către Consiliul Județean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS