2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransalpina a crăpat în zona stațiunii Rânca

Transalpina a crăpat în zona stațiunii Rânca

Cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina, are nevoie de reparații înainte de a debuta sezonul de iarnă. Traficul rutier intens din perioada primăvară-vară a crescut gradul de uzură pe DN 67C între Novaci și Rânca. Este și motivul pentru care drumul, pe anumite tronsoane, a avut de suferit. Cabanierii din Rânca solicită ca drumarii să introducă drumul în programul de reparații și pregătire pentru perioada de iarnă. Astfel, șoseaua nu se va degrada suplimentar în sezonul rece, ca urmare a zăpezilor și mai ales a amestecului de nisip și sare care poate afecta asfaltul. Acesta este sfărâmat acum pe anumite porțiuni. Aici sunt necesare reparații de urgență.

Este nevoie de monitorizare permanentă

Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca, a declarat că este nevoie ca Transalpina, indiferent de tronson, să fie menținută în condiții bune, pentru că e unul din cele mai vizitate obiective din Gorj și va reprezenta viitorul turismului în județ. „Trebuie să avem grijă de Transalpina pentru că este unul dintre cele mai atractive obiective turistice din zonă și din regiune, precum și din țară. Vin turiști români, dar și foarte mulți turiști străini. Numărul acestora crește de la un sezon la altul. Până la urmă, vorbim și de siguranța în trafic. Sunt și mulți motocicliști. Este nevoie de reparații pe anumite zone pentru că asfaltul s-a măcinat. Probleme mai mari sunt la intrarea și la ieșirea din Rânca“, a spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS