-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAu fost ridicate filtrele de dezinfecție contra pestei porcine africane

Au fost ridicate filtrele de dezinfecție contra pestei porcine africane

Autoritățile județene din Gorj au decis să ridice pe timp de ploaie filtrele contra dezinfecției împotriva pestei porcine africane.

Filtrele erau instituite la intrările și ieșirile din județ. În Gorj evoluează 24 de focare de pestă porcină africană într-un număr de opt localități.

Au fost plătite despăgubiri pentru un număr de cinci exploatații agricole dintr-un total de 13. Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a declarat că nu mai sunt necesare, deocamdată, filtrele de la intrările și de la ieșirile din județ pentru că acestea nu sunt eficiente pe timp de ploaie.

„Substanțele de dezinfecție folosite pentru impregnarea acelor bureți așezați pe șosea sunt diluate și practic nu mai au efectul scontat.

Pe perioada precipitațiilor se ridică filtrele instituite la intrarea și la ieșirea din județ. Se acționează în continuare cu măsuri preventive în zonele de focar.

Stuația este în momentul de față sub control și sunt luate toate măsurile pentru a împiedica răspândirea bolii“, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul de Gorj.


Solicită sprijin de la populație

Gospodăriile infectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatațiilor.

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli.

Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Gorj sau autorităților locale. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Potrivit medicilor veterinari, pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, evoluția acestei boli având, însă, un puternic impact la nivel social și economic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS