Parchetul Caracal va relua cercetarea penală în dosarul în care, pe 1 august 2019, a dispus netrimiterea în judecată. Plângerea familiei fetei care îl acuză pe șoferul microbuzului școlar din Dobrun de agresiune sexuală a fost soluționată favorabil de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Se va redeschide cazul în care un bărbat aflat în prag de pensie, Nicolae Mihai, din Dobrun, până în luna aprilie a acestui an șofer pe microbuzul școlii, este acuzat că a agresat-o sexual pe o elevă de 13 ani.
Totul s-ar fi petrecut într-o zi de sâmbătă, 30 martie 2019, când fata a mers, ca în fiecare weekend, la repetiții, la școală, fata fiind membră a ansamblului folcloric din localitate. Într-o pauză, fata a traversat până la magazinul pe care bărbatul îl are în zonă. A întrebat-o: „Ai prieten?“.
La răspunsul negativ al fetei, el a replicat: „Te învăț eu să iubești cu adevărat“. Bărbatul ar fi dat și până atunci semne ale unui comportament deviant, doar că fata nu a știut cum să le interpreteze.
„Îi spunea frumoaso, țâță, îi dădea câte o bomboană, o ciocolată… Fata îmi spunea, dar eu, știind că are un copil mort, mă gândeam că dă pentru copil“, a povestit mama fetei. De un comportament similar, dar și de gesturi mult mai îndrăznețe, l-au acuzat pe bărbat, în plângeri adresate poliției din localitate, alte patru fete, prietene ale Alexandrei.
Familia acuză complicități
Mama Alexandrei s-a adresat poliției din prima clipă. Polițistul din comună, pentru că era o zi de sâmbătă, i-a recomandat să aștepte până luni, iar luni a amânat-o pentru miercuri, iar femeia, sătulă de tergiversări, a sunat la 112 și polițiștii nu au mai avut ce face. Nici de aici, însă, lucrurile nu au decurs tocmai ușor.
După ce mai multe fete au depus plângeri, dar nu toate cele agresate de Nicolae Mihai, la îndemnul polițiștilor, acuză mama Alexandrei, au început să și le retragă. Mai mult, unul dintre polițiști i-ar fi schimbat unui băiat, solicitat să dea și el o declarație, declarația inițială, pe motiv că nu e scrisă citeț și că e supărat procurorul de caz, o doamnă.
Fără să bănuiască nimic, băiatul a semnat alta, „transcrisă“, i s-a spus, de polițist, familia fetei descoperind însă la dosar amănunte pe care tânărul spune că nu le-a relatat. Printre altele, băiatul, care nu are încă 18 ani, și care între timp legase prietenie cu Alexandra, ar fi spus că stă cu fata până târziu, la poartă, de unde procurorul de caz a tras concluzia că, deși psihologul spune într-un document oficial că fata a fost afectată de cele întâmplate în primăvară, comportamentul ar contrazice-o.
Curios este și alt fapt, anume că Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Olt i-a trimis mamei fetei, de-abia în septembrie, invitație pentru a-i acorda minorei asistență psihologică, deși femeia s-a adresat instituției la mijlocul lunii iunie.
I s-ar fi dat atunci de înțeles că nu are ce ajutor să primească: psihologii intră în vacanță, iar consilierea ar urma să o coste. Mama spune că a plecat de la DGASPC cu un număr de telefon al unui psiholog din Vâlcea în buzunar.
„Dacă Alexandra nu dădea acel telefon nu ne băga nimeni în seamă“
Cu declarațiile fetei la dosar, cu evaluarea psihologică a fetei și ce alte documente a mai strâns procurorul, cazul s-a soluționat însă la începutul lunii august cu netrimiterea în judecată. Între timp, Parchetul Caracal a fost controlat de superiori, Parchetul General dispunând redeschiderea a cinci dosare de viol și lipsire de libertate.
În acest context, plângerea făcută de mama fetei la soluția de clasare a primit răspuns favorabil, cercetarea penală urmând să fie redeschisă.
„Nici nu știți cât este de bucuroasă, cât este de… Îmi vine să plâng. Dacă acea fată,
Alexandra, nu dădea acel telefon, Alexandra mea n-avea nicio șansă, iar nemernicul ăsta nenorocea și alte fete.
Pentru că nu e una singură… De cât timp n-o face el ce face?!“, a declarat mama fetei, care imediat după cele petrecute, deși familia are posibilități materiale limitate, practic cei mai mulți bani venind din ajutorul social, a economisit și a plătit un avocat, dar și ședințe de terapie psihologică pentru fată.
Deși am înaintat către DGASPC Olt o solicitare oficială pentru a primi un răspuns cu privire la reacția atât de târzie a instituției în acest caz, până la ora redactării articolului răspunsul nu a venit.