7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞi canalul? Cine acoperă canalul?

Şi canalul? Cine acoperă canalul?

Mare a fost bucuria craiovenilor care locuiesc în blocurile de pe bulevardul Nicolae Titulescu, când au văzut că parcările şi aleile din spatele blocurilor se asfaltează, în sfârşit.

Unii însă nu s-au putut bucura pe deplin de modernizările făcute de administraţia locală craioveană.

Instalaţiile de termoficare
Instalaţiile de termoficare- foto:Claudiu Tudor

Motivul, asfaltatorii au plecat şi i-au lăsat cu aleile care duc la intrarea în blocuri neterminate. Mai mult, gurile de la canalele de termoficare, unde se găsesc conductele de apă caldă şi căldură, dar şi gigacalorimetrele sunt şi la acest moment descoperite.

Au uitat aleile şi canalul

Timpul s-a scurs, a trecut mai mult de o lună şi asfaltatorii nu şi-au mai făcut apariţia.

Gurile de la canalele în care se găsesc reţelele şi aparatele termoficării sunt poziţionate chiar în faţa blocurilor. Este vorba despre blocul E3 şi E4 din Asociaţia de proprietari nr. 5 Nicolae Titulescu.

Canal de termoficare fără capac

În urmă cu o lună, au venit şi ne-au asfaltat parcările şi aleile de la blocuri. Au pus bordurile. Au fost zone în care au lucrat bine, dar mai sunt nişte hibe. De exemplu, avem blocul E3 şi blocul E4, unde aleile stau de o lună neasfaltate. Apoi, avem gurile de la canalele de termoficare chiar pe aceste alei.

Una a rămas descoperită, fără capac, alta este prea jos faţă de stratul de beton şi toată apa de pe alee inundă. Nu ştim ce să facem. În aceste canale sunt acele aparate de măsură pe apă caldă şi căldură, gigacalorimetrele, care costă milioane.
Când au venit să asfalteze ne-au zis să scoatem capacul, că toarnă beton, pun borduri şi apoi îl aşezăm la loc. Nu s-a întâmplat aşa. Cât să mai aşteptăm?

, întreabă preşedintele asociaţiei de proprietari, Ion Beznă.

Lucrările de asfaltare din zona Nicolae Titulescu se fac în baza Acordului pe reparaţii şi întreţinere străzi.


„Voi verifica, să văd de ce sunt aceste probleme. Ştiu că, în această zonă, au fost ceva discuţii cu furnizorul de căldură. Lucrările începute vor fi finalizate“

a precizat Marian Ghencioiu, şef Serviciu Administrare şi Întreţinere Drumuri din cadrul Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS