0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljE oficial! Primăria Craiova dă 297.500 de euro pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco“

E oficial! Primăria Craiova dă 297.500 de euro pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco“

E oficial! Primăria Craiova dă 297.500 de euro pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco“.

Primăria Craiova a primit, astăzi, o adresă de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), cea care a finanţat construirea stadionului „Ion Oblemenco“, prin care confirmă, oficial, schimbarea gazonului.

CNI a transmis şi modelul de convenţie, care vine în completarea convenţiei iniţiale de construire a arenei, unde apare şi valoarea de cofinanţare pe care trebuie să o suporte primăria pentru înlocuirea suprafeţei de joc de pe „Oblemenco“.

Este vorba de suma de 297.500 de euro, bani de la bugetul local, sumă care va fi aprobată într-o şedinţă de îndată a Consiliului Local Craiova, care va avea loc mâine.

Potrivit primarului Mihail Genoiu, constructorul stadionului va schimba soluţia tehnică legată de gazon pe garanţia de bună execuţie. Valoarea tuturor lucrărilor ar fi una destul de mare, având în vedere partea de cofinanţare a Primărie Craiova.

Decopertarea gazonului actual ar putea începe de mâine

Gazonul va fi unul mixt, natural + sintetic, ultimul în proporţie mică (5%).

„Toate lucrările pe care le va face acum CNI vor intra tot în patrimoniul nostru. Lucrările vor avea o perioadă de garanţie şi de bună execuţie distinctă de restul lucrărilor privind stadionul şi nu vor influenţa perioada de garanţie a stadionului. Constructorul va menţine şi o perioadă de mentenanţă a noului gazon, de şase luni. Avem, aşadar, gazonul pe care ni l-am dorit şi este cel mai bun la ora asta, iar constructorul îşi va asuma toate lucrările şi nu vom pierde garanţia stadionului“, a precizat primarul Mihail Genoiu.

Potrivit edilului Craiovei, decopertarea gazonului actual de pe „Ion Oblemenco“ ar putea începe chiar de mâine.

Asta după ce cofinanţarea de aproape 300.000 de euro va fi aprobată de Consiliul Local şi va primi viza de legalitate de la Prefectură.

Primăria Craiova dă 297.500 de euro pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco“
Primăria Craiova dă 297.500 de euro pentru schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco“

Genoiu a mai menţionat că nu ştie cât vor costa toate lucrările de schimare a gazonului, dar este posibil ca valoarea să fie mai mult decât dublă faţă de cofinanţarea primăriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS