-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBercea Mondial, condamnat la peste 13 ani de închisoare

Bercea Mondial, condamnat la peste 13 ani de închisoare

Tribunalul Olt a pronunțat, luni, 21 octombrie 2019, sentința într-un alt dosar în care interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, și fiul acestuia, Laurențiu Anghel, au fost judecați pentru că în urmă cu 10 ani au rănit și au încercat să treacă cu mașina peste doi bărbați, în urma unui conflict iscat din cauza unui teren.

„Bercea Mondialul“, interlopul din Drăgănești-Olt  înrudit cu oameni de afaceri cunoscuți, printre care fratele fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu,  dar și cu magistrați, a fost trimis în judecată alături de fiul său în iunie 2018, într-un dosar în care trebuie să dea socoteală pentru că în ianuarie 2009 a lovit cu un cuțit și cu alte corpuri dure, iar fiul său a încercat să calce cu mașina pe fostul viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, și pe un prieten al acestuia. Conflictul care s-a sfârșit la spital, una dintre victime având nevoie de 80-90 zile de îngrijiri medicale, a pornit de la un teren situat în municipiu.

Tribunalul Olt a pronunțat luni, 21 octombrie 2019, sentința în acest dosar, însă aceasta poate fi atacată cu apel. Judecătorul Tribunalului Olt a stabilit ca Bercea Mondialul, eliberat condiționat la începutul acestui an dintr-un penitenciar din Mehedinți, să se întoarcă în închisoare pentru a ispăși în final o pedeapsă totală de peste 13 ani și jumătate de închisoare, după ce pedeapsa pronunțată îna cest dosar, de 6 ani de închisoare, a fost contopită cu pedepsele primite în alte două dosare penale, pentru fapte similare.  

„Condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (sase) ani inchisoare pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la omor simplu (faptă săvârșită în data de 22.01.2009, în dauna persoanei vatamate Matei Valeriu) şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h din C.P. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,dreptul de a deţine, purta şi folosi cuţit), pe o perioadă de 2 ani, stabilită potrivit art. 66 C.p. şi art. 67 C.p.. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h din C.P. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,dreptul de a deţine, purta şi folosi cuţit).

(…) În final, inculpatului Anghel Sandu va executa: – pedeapsa principală rezultantă de 13 ani inchisoare şi 272 zile închisoare, in regim de detentie, conform art.60 Cod penal.

– pedeapsa complementara constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.pen, pe o durată de 2 ani si 6 luni, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. n, o, h C.pen, pe o durată de 2 ani.

– pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, h, n, o C.pen„, s-a stabilit prin sentința tribunalului, care a mai hotărât și anularea liberării conționate rămasă definitivă la începutul lunii februarie 2019.

Fiul său va avea de asemenea de ispășit ani grei de închisoare, în acest dosar primind o condamnare chiar mai severă decât Bercea Mondialul, pedeapsa fiind și în cazul său contopită cu cele anteriore. Judecătorul a decis ca Laurențiu Anghel să ispășească în final  pedeapsa cea mai grea, respectiv 9 ani și  luni de închisoare, și în cazul său fiind anulată liberarea condiționată.

Sandu Anghel și Laurențiu Anghel au de asemenea să-i plătească lui Valeriu Matei daune de câte 40.000 euro, dacă sentința va fi menținută, în cazul apelului, de instanța superioară. Nici cea de-a doua victimă și nici unitățile spitalicești care i-au tratat pe cei doi bărbați agresați nu s-au constituit, în schimb, părți civile.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS