-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCazane de rezervă pentru căldura craiovenilor

Cazane de rezervă pentru căldura craiovenilor

Complexul Energetic Oltenia, Sucursala Electrocentrale Craiova II, şi-a făcut temele pentru această iarnă. Operatorul care asigură căldura oraşului şi-a luat măsurile de precauţie şi a montat suplimentar două cazane energetice de abur industrial.

Acestea produc împreună 100 de tone de abur pe oră şi asigură aproximativ 30% din consumul oraşului, la vârf de iarnă. Asta înseamnă că, în situaţia în care ambele grupuri energetice (cazane) „ar plesni“, caloriferele craiovenilor nu se răcesc.

Cazan


Cazanele de câte 50 de tone funcţionează pe gaze şi nu pe cărbune, aşa cum sunt grupurile energetice. Ele asigură aproximativ 65 de gigacalorii pe oră, iar oraşul Craiova şi Fordul consumă 200 gigacalorii pe oră.


Foarte important de precizat este faptul că cele două cazane nu poluează. Testele de performanţă, făcute la punerea în funcţiune, au demonstrat că au o emisie de noxe foarte redusă. Acestea sunt sub valorile pe care le vor impune normele de mediu abia peste doi ani.

În caz de avarie, caloriferele craiovenilor nu se răcesc

În acest an am montat două cazane energetice de abur industrial. Fiecare produce câte 50 de tone per oră aburi la 16 bari. Ele pot funcţiona independent, dar şi simultan. Sunt de ultimă generaţie. Au emisii de noxe foarte reduse, sunt sub valorile care vor fi impuse peste doi ani. Au un randament nominal de 95%.

Avem şi racord de gaze, care permite să fim alimentaţi din magistrala Transgaz. Conducta se află undeva după Centura de nord. Cu aceste cazane putem suplini şi apa caldă, şi căldura pentru oraş. Aburul rezultat din aceste cazane îl folosim în nişte schimbătoare de căldură, apă-abur, şi putem creşte temperatura apei care vine de la grupurile energetice.

În situaţia în care ambele grupuri ar fi indisponibile pe o perioadă de câteva ore, aceste cazane asigură aproximatin 30% din consumul oraşului la vârf de iarnă. Reţelele nu se răcesc, va fi o temperatură şi o presiune mai scăzută. Ele asigură aproximativ 65 de gigacalorii pe oră. Ca să faceţi o comparaţie, la vârf de iarnă, oraşul şi Fordul au un consum de 200 de gigacalorii pe oră.

Cazanele sunt pornite doar în momente de excepţie. Dacă simţim că este o problemă la grupurile energetice, dăm drumul cazanelor pe gaze. În timp de o oră ajungem la parametri,

a explicat Dan Vasile, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia.

Cazane mai puţin poluante

Sala de comandă

Cazanele de rezervă pentru căldură au costat CEO aproximativ cinci milioane de euro. În costuri sunt incluse şi instalaţiile auxiliare, racordurile şi sala de comandă. Nivelul de emisii este unul redus.

Dacă normele de mediu impun în următorii anii o limită a emisiilor de NOx de 80 mg/Nm3, cele două cazane sunt sub această limită (70 mg/Nm3-60 mg/Nm3).

Datornicii rămân fără căldură

Altul este motivul pentru care craiovenii riscă să rămână fără căldură în această iarnă. Vizaţi sunt cei care fac parte din asociaţiile cu mari datorii către SC Termo Craiova SRL.

În urma întâlnirii care a avut loc ieri, la sediul Primăriei Craiova, s-a decis sistarea căldurii şi apei calde în asociaţiile cu mari datorii către furnizorul de căldură. Discuţiile s-au purtat între reprezentanţii primăriei, ai CEO, ai SC Termo Craiova SRL şi lichidatorul judiciar SIOMAX.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS