Peste 150 de pachete de Crăciun ajung în această perioadă la copii şi bătrâni din satele Doljului, la iniţiativa Fundaţiei Gazeta de Sud, cu sprijinul Top Gel, Ruris şi Exflor Craiova.
Într-una din zile, ajungem pe uliţe înguste din Teasc, Ghindeni şi Apele Vii. Din case dărăpănate, unde ai crede că nu mai locuieşte nimeni, ies în curte oameni cu chip obosit. După picioarele lor, apare un ghem de copil. Apoi încă doi, trei, uneori patru sau chiar cinci fraţi. În Rojişte, întâlnim bătrâni uitaţi de părinţi, de nepoţi sau, uneori, uitaţi cu totul de soartă. În timp ce copiii ne răspund cu zâmbete largi, bătrânii nu mai au puterea să se bucure. Sau o fac altfel, printre lacrimile singurătăţii.
Prima noastră oprire e în Teasc, la familia Roşiu. Ne întâmpină şase fraţi. Cel mai mic are 6 ani. Ochii lui albaştri privesc pachetele cu reticenţă, în timp ce alţi trei băieţei cotrobăie deja prin plase. Apoi se apropie şi el. Surorile mai mari au 15 ani. Sunt gemene. Privesc cum fraţii lor scotocesc după dulciuri, fericiţi că fiecare are propriul pachet. Unul dintre ei goleşte plasa şi se pune peste grămada de dulciuri, acoperindu-le cu mâinile. „Ale mele, sunt ale mele“. Abia le cuprinde în îmbrăţişarea lui. Nu le dă drumul deloc. Cât rămânem acolo, se uită la noi stând întins pe covor şi „protejându-şi“ cadourile. Băieţii ne mulţumesc şi ne spun că îşi doresc ca Moş Crăciun să le aducă maşini cu telecomandă.
Bătrâni uitaţi de soartă
În Rojişte, ajungem la bătrânii satului. Ne însoţeşte doamna Ştefana, care îi cunoaşte pe toţi şi îi strigă din faţa porţii. Prima dată, mergem la tanti Sabina. Are 73 de ani şi trăieşte singură. Soţul şi băiatul său au murit. „Numai necazuri a avut“, ne spune Ştefana. Dar femeia ne zâmbeşte cu resemnare: „Ce să îi faci maică. Asta este viaţa“. Ne urează apăsat să avem parte de sănătate. Când aude că o să apară „la ziar“, spune că e pregătită: „Păi în piaţă m-au pozat de atâtea ori când m-am dus cu urzici!“. Ne face cu mâna din poartă.
Ne ducem apoi la Veronica, o femeie de 53 de ani. Peste faţa ei timpul a trecut mai repede decât o spune vârsta. Plânge şi ne întâmpină cu un mers greu, luptându-se cu durerea de picior. Aproape de ea locuieşte Maria, o femeie de 57 de ani care nu are niciun venit. „Trăieşte din tămâiat la morţi“, ne spune Ştefana.
Mai departe, o găsim pe tanti Dumitra. Are 86 de ani şi soarta grea i s-a întipărit în priviri. Fiica ei a murit la 27 de ani. Nici băiatul nu îi mai trăieşte. Bolnav, fiul a primit un rinichi de la tanti Dumitra, dar nu a supravieţuit decât un an. Nepoţii au uitat-o. Îi dăruim, pe lângă pachet, o îmbrăţişare şi facem o poză împreună. Tanti Dumitra se vede pe ecranul telefonului şi se închină mirată. Are ochii scăldaţi în lacrimi.
Copii bucuroşi că văd pufuleţi
În Ghindeni, întâlnim doi fraţi care se uită insistent către noi, zâmbind absent. Le spunem să caute în plăsuţe ceva bun, dar cuvintele noastre le trec pe lângă urechi. Nu înţeleg prea bine ce se întâmplă. Pe o uliţă din sat, dintr-o casă modestă, iese o fetiţă măruntă, ronţăind o bucată de pituşcă făcută pe maşină. O cheamă Roxana. O întrebăm câţi ani are şi ne răspunde „bine“. Nu i-ai da mai mult de doi ani şi jumătate. Aflăm de la bunici că are cinci. Sora ei, Maria, e cu doi ani mai mică. Fetele aruncă o privire în plasă şi nici nu se uită la ciocolate, ouă cu surprize sau napolitane. Strigă, în schimb, entuziasmate: „pufuleeeeeeţi!“ şi „dida! dida!“, arătând spre o sticlă de suc.
Înainte să plecăm din Ghindeni, îi cunoaştem pe Nicolas, David şi Eric. Cel mai mic are un an şi patru luni, iar cel mare, nouă ani. Piticul scoate cutia de ciocolată din pachet şi o bagă în gură cu tot cu carton. Fraţii ne spun că şi-ar dori să primească tractoare de la Moşul.
Bucurie în picioarele goale
Ultima oprire este în Apele Vii. Mergem mai întâi la o familie cu patru copii. Sunt trei fetiţe, de doi, patru şi şase ani, şi un băiat de opt ani. Maia, Maria, Daria şi Alex. Cei trei fraţi mai mari se plimbau cu bicicletele prin faţa porţii. Se strâng cu toţii în jurul plaselor, iar Alex face prezentările. Fetele mărturisesc că aşteaptă păpuşi de Crăciun, în timp ce fratele mai mare ne împărtăşeşte marea sa dorinţă: o dronă.
În capătul celălalt al satului, găsim familia Cernea, unde ne ies în cale cinci copii. Sunt şapte fraţi, însă fetele mai mari sunt plecate la Craiova, la liceu. Doi dintre copilaşi au ieşit din casă desculţi, nerăbdători să caute în plase. Unul dintre ei scoate victorios o pungă cu bomboane de pom din pachet şi i-o arată mamei cu bucurie. Lângă el vine alt frate, cu un ou de ciocolată: „Ia uite, mami, ou!“. Cel mai mic ţine strâns un pachet mare cu biscuiţi şi roade din colţul pungii.
Îi lăsăm să golească pachetele şi o luăm către oraş. Am plecat dimineaţa, pe o ceaţă groasă şi întunecată. Ne întoarcem în plin soare.
