Se spune că, un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. Zâmbetul şi lacrimile de bucurie, mâinile întinse care dăruiesc şi care primesc sunt ca o minune. Craioveanul Aurel Firu a ales să facă în preajma sărnătorilor de iarnă astfel de minuni
Perioada sărbătorilor de iarnă este vremea minunilor. Minuni făcute de oamenii cu suflet mare care îşi întorc gândul şi faţa către micuţi mai puţin favorizaţi de soartă. Un craiovean plecat de pe meleagurile olteneşte cu ani în urmă, a refăcut în aceste zile drumul către casă. A ajuns chiar pe uliţele copilăriei, în comuna Scăieşti. Aici a bătut la uşa mai multor familii nevoiaşe, cărora le-a dăruit haine, dulciuri şi alimente.
Copiii de la casa galbenă
La casa galbenă, în fapt o casă a primăriei locuieşte o familie cu cinci copii. Toţi fac roată în jurul mamei, încălţaţi în papuci cu trei-patru numere mai mari. Se bucură. Sora mai mare o ţină pe mezină de numai câţiva anişori, în braţe. Primesc cu bucurie darurile şi ochii le strălucesc de bucurie. În sala de la intrare tronează bradul împodobit, semn că Moş Crăciun a trecut şi pe aici. Micuţele târăsc după ele, în case pungile cu daruri.
Fetiţă cu un zâmbet larg şi ochii vioi
Pornim mai departe, pe uliţele satului. Oprim la o casă proaspăt zugrăvită. În prag ne întâmpină o fetiţă cu un zâmbet larg şi ochii vioi. Încălţată în papucei portocalii vine în grabă la poartă. Nu o interesează prea mult darurile, cât vizita neaşteptată a unor oameni apăruţi ca din senin la poartă. Este prietenoasă şi vorbeşte stâlcit, findcă are numai trei anişori, dar şi din cauză că mama este italiancă.
Băieţelul cu obraji bucălaţi
Batem la altă poartă, de după gardul înalt îşi face apariţia o femeie mărunţică. În urma ei vine în mare grabă o fetiţă cu prul fluturând pe umeri. Întinde bucuroasă braţele şi primeşte cadourile. Plasele sunt grele şi le aşează pentru câteva secunde jos, pe pământul umed. Dispare la fel de grăbită în casă cu bunurile primite.
La poarta vecină, o mogâldeaţă de băiat cu obrajii bucălaţi şi îmbujoraţi priveşte cu mirare. Lângă el îşi fac apariţia mama şi sora mai mare, dar şi trei căţeluşi pufoşi, negri ca de cărbune. Copilul se uită cu ochii mari, mirat. Mama şi sora primesc darurile , iar el priveşte încruntat ca un om mare. Într-un târziu schiţează un zâmbet şi acceptă să ne arate căţeluşii. Mormăie încet ceva şi zâmbeşte. Mama ne mulţumeşte şi duce darurile în curte.
Lacrimi de bucurie
Bucuria de a primi un dar poate fi trăită la orice vârstă. Este vorba despre bucuria şi mulţumirea pe care o vezi în ochii şi pe chipul celor cărora le dăruieşti şi despre care vorbeşte însuşi Aurel Firu. Craioveanul care nu uită să revină în fiecare an şi să dăruiască, aşa cum a făcut-o şi acum.
Această bucurie am văzut-o în ochii unei bătrâne uitată de cei din jur. O explozie de lacrimi vine în locul unui simplu „mulţumesc”. Primeşte darurile şi ne urează sănătate. O lăsăm în poartă cu plasele în mână privind lung în urma noastră.
Teamă şi bucurie
Ultimul popas l-am făcut la o altă casă cu mulţi copii. De după gard ne priveşte o femeie care poartă în spate un băiat de vreo zece ani, cu probleme clare de sănătate. De la ferestre ne privesc ochi miraţi şi speriaţi de copii mărunţei, care rareori văd feţe noi. Apar în prag, după care fac repede cale întoarsă în casă, neîncrezători. Lăsăm darurile în faţa uşii şi îi îndemnăm să se apropie. Abia după ce părăsim curtea, uşa casei se deschide şi, timid, micuţii îşi fac apariţia. Deschid cu mânuţe nesigure plasele şi încep să caute prin ele.
Totdeauna să dăruieşti
„Când dăruieşti, îţi oferi o bucurie mai mare decât aceea pe care o ai atunci când primeşti”. (Octavian Paler, „Deşertul pentru totdeauna”)
