Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va reuni în scurt timp pentru a analiza posibilitatea închiderii tuturor unităților de învățământ, cel puțin din zonele afectate ca urmare a coronavirusului.
Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, se va pune în discuție chiar închiderea tuturor școlilor din județ și nu doar din localitățile afectate: Târgu Jiu, Drăguțești, Bâlteni și Prigoria. Este de amintit că la Prigoria a fost luată deja măsura închiderii unităților de învățământ. În perioada închiderii vor putea fi executate activități de dezinfecție.