1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn bărbat a fost reținut, după ce a făcut scandal în curtea unui localnic din Văgiulești

Un bărbat a fost reținut, după ce a făcut scandal în curtea unui localnic din Văgiulești

Un bărbat, din Hunedoara, a fost reținut, ieri, după ce a făcut scandal în curtea unui localnic din Văgiulești, Gorj. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, din comuna Văgiuleşti, cu privire la faptul că, între doi vecini de-ai săi, s-ar fi iscat un conflict.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, un tânăr, de 28 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce se afla în vizită la unchiului său, din comuna Văgiuleşti, ar fi exercitat acte de violență asupra unui vecin, de 58 de ani, care se afla, de asemenea, în curtea unchiului său.

Ulterior, când victima a reușit să iasă din curtea locuinţei unde fusese agresat, tânărul l-ar fi urmărit şi l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, fapte prin care a fost tulburată ordinea și liniștea publică. Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii si liniștii publice, agresorul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acesta urmează să fie prezentat, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS