1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbat reținut pentru că a intrat în locuința concubinei, deși primise interdicție

Bărbat reținut pentru că a intrat în locuința concubinei, deși primise interdicție

Un bărbat, de 45 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj pentru că a pătruns ilegal în locuința concubinei sale. Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Crasna au fost sesizați la finalul săptămânii trecute de către o femeie din comuna Crasna, cu privire la faptul că, deși față de concubinul a fost emis un ordin de protecție, acesta a venit la locuința apelantei.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a venit la locuinţa concubinei sale din comuna Crasna, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis de poliţişti împotriva sa, la data de 30 aprilie a.c., prin care i-a fost interzis să se apropie de apelantă și să ia orice contact telefonic sau verbal cu aceasta. S-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor instituite, poliţiştii dispunând totodată reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Polițiștii gorjeni au emis două ordine de protecție pentru comiterea infracțiunii de violență în familie

Tot la finalul săptămânii trecute, polițiștii gorjeni au emis două ordine de protecție și au deschis anchete pentru comiterea infracțiunii de violență în familie: „La data de 1 mai a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliție Polovragi au fost sesizați de către o femeie, de 44 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că are un conflict cu soțul său. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 44 de ani,  din comuna Polovragi, pe fondul geloziei și a unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată, poliţişti au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, faţă de bărbat. Totodată, la data de 3 mai a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr, de 28 de ani, din comuna Ţânţăreni, adresează amenințări cu acte de violență membrilor familiei si distruge bunuri din locuință. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, tânărul, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi în familie, ar fi adresat amenințări cu acte de violență tatălui său, de 63 de ani, și ar fi distrus ușa de acces în locuința.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare si distrugere. Totodată, poliţiştii au  întocmit formularul de evaluare a riscului, luând măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile.”, conform IPJ Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS