Era în perioada Crăciunului, când mulţi, ca printr-o minune, se gândesc să fie mai buni, să dăruiască semenilor. Şi apoi, simplu, trag o cortină şi pun într-un sertar simţămintele de apropiere, de compasiune de grijă faţă de cei din jur. Atunci l-am cunoscut pe Aurel Firu, un bărbat care tot insista să-l sprijinim noi (Gazeta de Sud – n.r.) să împartă daruri unor familii nevoiaşe.
A insistat câteva zile cu telefoanele până am reuşit să ne întâlnim şi să stabilim un loc în care să ajungă cadourile. Îmi amintesc că era, la acel moment, dezinvolt, plin de energie, într-o continuă mişcare. Povestea este despre dorinţa lui permanentă de a dărui celor în nevoie, ca despre o stare firească.
„Nu vă amintiţi, în 2008 am făcut împreună o campanie de întrajutorare a celor din Moldova? Atunci, când au fost inundaţiile… Atunci am dus un camion de cărămidă celor afectaţi. Eu am mers cu convoiul de ajutoare. Mereu fac asta. Aşa sunt eu. Am dus rechizite mai multor şcoli din Dolj.
Când văd bucuria pe feţele celor care primesc ajutor şi sufletul meu se umple de bucurie. Acum vreau să ducem aceste cadouri unor oameni aflaţi în nevoie”,
spunea prin decembrie 2019 Firu.
Un craiovean plecat de pe meleagurile oltene în Oradea, unde lucra la o firmă de construcţii. Asta după ce rătăcise ani buni, muncind în afara ţării, şi unde se şcolise ca inginer constructor.
Într-adevăr, hainele, dulciurile şi alimentele le-am împărţit împreună în comuna Scăieşti, ca o coincidenţă, în locul în care Aurel Firu ne-a dezvăluit că a copilărit. Am reţinut atunci un aspect, de fiecare dată repeta: „Să aveţi grijă de copii. Ei sunt totul”. O spunea simplu, fără să schiţeze vreun gest, doar un licăr îi înflăcăra privirea.
„Eu provin dintr-o familie modestă, am fost trei fraţi. Tatăl meu a murit devreme. Am fost învăţat cu munca de mic. Doar aşa am reuşit să am tot ce îmi trebuie. Asta mă şi îndeamnă, din adâncul sufletului, să fac bine pentru cei de lângă mine“, îşi explica Firu dorinţa de a sări mereu în ajutorul celor aflaţi în nevoie.
„Eu cel care am ajutat, tocmai eu am nevoie de ajutor“
Sărbătorile au trecut. Nu am mai ţinut legătura cu omul cu care împărţisem plasele cu haine şi alimente. Îi transmisesem, printr-un mesaj, articolul scris în ziar şi câteva fotografii. În rest, rămăsese un „prieten” în lunga listă de prieteni de pe Facebook. Acel inginer constructor care, pentru prima dată în Craiova, „pusese schela” şi anvelopase câteva blocuri-turn, iar mai târziu participase la lucrările de la actualul stadion.
Cândva, prin luna februarie, un mesaj mi-a atras atenţia.
„Of, nu am crezut că eu, cel care am ajutat, tocmai eu să am nevoie de ajutor. Medicii mi-au descoperit o tumoră pe rinichiul stâng, de 7/4.8 cm, şi trebuie să mă operez, apoi să încep procedurile de chimioterapie. Îmi vor extirpa rinichiul.
Nici nu ştiu ce şi cum să fac. Clar nu dispun de atâţia bani, nici pentru operaţie şi nici postoperator. Chiar am nevoie să fiu ajutat. Este urât din partea mea, dar sunt în această postură acum. Mi-am scos apartamentul la vânzare“,
aşa suna mesajul de la nimeni altul decât Aurel Firu.
Spunea scurt în acel mesaj că are cancer şi marea lui dorinţă ar fi ca semenii să-l ajute. Ulterior, intenţiona să facă chimioterapie la o clinică din Austria, dar are nevoie de bani pentru asta.
Aurel Firu: „Nu eu am ales boala, ea m-a ales pe mine”
Boala cumplită nu a dat niciun semn, din câte avea să-mi spună mai târziu. A fost urgent nevoie să fie supus unei intervenții chirurgicale dificilă, nefrectomie radicală stângă pentru o tumoră renală.
„Nu am simţit nimic. Poate un pic slăbit, dar am pus această stare pe seama muncii, a neglijării meselor. Am făcut nişte analize de rutină. Medicul mi-a zis că-i apare o inflamaţie undeva şi ar fi bine să facem şi alte investigaţii. Îmi amintesc că, atunci când au venit analizele, doctora s-a schimbat la faţă. Nu ştia cum să-mi spună că am cancer“, povesteşte Aurel Firu.
Ca un carusel deja pornit, întâmplările s-au derulat rapid: operaţia, convalescenţa. Mi se părea nepotrivit să intru în amănunte, să-l întreb în ce stare se află. Au fost doar câteva mesaje protocolare, din care am aflat că fusese operat la începutul lunii martie. Îi fusese extirpat rinichiul stâng afectat de cancer şi urma tratamentul şi procedurile postoperatorii, intenţionând să meargă în Austria pentru chimioterapie, radioterapie .
„Omul acesta şi-a ales prost perioada să se îmbolnăvească”, mi-am spus-o de multe ori, în gând, şi i-am mărturisit-o şi lui. „Nu eu am ales boala, ea m-a ales pe mine. Aşa a fost scris. Aşa a vrut Dumnezeu”, a fost răspunsul venit din partea lui.
„Aşa sunt eu. Nu pot să stau când îi ştiu pe alţii în suferinţă“
Singur, pe patul de spital, l-au sprijinit doar colegii de la firma unde lucra.L-au întârit convorbirile telefonice pe care le avea cu băieţelul lui, aflat în afara ţări cu mama. Aveam să aflu mai târziu că acel om plin de energie şi mereu pus pe fapte bune este într-un fel foarte solitar.
Nu a stat însă să bolească, să-şi protejeze trupul slăbit după o intervenţie chirurgicală şi mâncat de boala nemiloasă. S-a ridicat, mânat de o dorinţă nestăvilită de a ajuta. Într-un timp când noi toţi am stat în casă, decişi că trebuie să ne protejăm sănătatea, Aurel Firu s-a gândit că poate să fie un sprijin pentru cei mulţi.
Cum s-a făcut folositor? A început să construiască tuneluri de dezinfecţie. A construit pentru un spital din Oradea. Apoi s-a întors acasă, în Craiova şi a făcut tuneluri de dezinfecţie pentru Spitalul din Filiaşi, pentru Piaţa Centrală din Craiova, pentru Jandarmerie.
Aşa sunt eu, nu pot să stau când îi ştiu pe alţii în suferinţă. Mai bine mă sacrific eu, dar fac un bine multor oameni. Apoi, nu pot să stau să-mi plâng de milă. Să mă gândesc că mâine nu ştiu ce va fi. Chiar dacă ar fi ultima mea clipă vreau să fiu un sprijin pentru cei de lângă mine. Aşa m-a lăsat pe mine Dumnezeu. Nu vreau recunoştinţă. Nu sunt acel om care ajută ca să fie neapărat recompensat. Îmi este foarte greu, în starea în care mă aflu. Fac tratament, iau un pumn de „buline” cum spunea bunica, dar nu vreau să mă las învins de boală şi de suferinţă. Am început aici, în Craiova, ozonoterapia. Dar aşa cum sunt, intenţionez să mai fac un tunel de dezinfecţie şi la Aeroport, şi oriunde este nevoie. Oricât mi-ar fi de greu, trag de mine ca să rezis şi să-i ajut pe oameni“,
spune Firu.
Boala nu se lasă izgonită
Când Dumnezeu sau destinul nu mai are milă de bunătatea unui om, îl „biciuieşte” mereu cu suferinţă. Într-o continuă încleştare, boala parcă nu vrea să se lase izgonită. Cu toate că-şi plănuia să plece în Austria, la Spitalul AKH din Viena pentru chimioterapie, medicii l-au anunţat că trebuie să fie din nou „deschis”, fiindcă au apărut chisturi în ţesutul adipos.
„Săptămâna viitoare am încă o intervenţie, tot la Oradea, fiindcă au apărut nişte chisturi, ceea ce nu este prea bine. Sper să trec şi peste asta şi să reuşesc să strâng bani să merg în Austria pentru chimioterapie. Am avut eu şi alte probleme de sănătate grave şi nu m-am dat bătut. Eu cred în Dumnezeu şi el mă iubeşte.
Chiar dacă am pierdut, mereu am câştigat în schimb altceva. Ştiu că am o boală gravă, dar merită să mă plâng? Destinul nu este un calcul matematic în care să schimbi cifrele”,
spunea Aurel Firu zilele trecute, în timp ce se pregătea pentru o biopsie cutanată.
„Eu când ajut pe cineva am o satisfacţie“
Marţi, cu câteva minute înainte de ora 12.00, când urma să aibă loc intervenţia, am schimbat cu Aurel Firu ultimele cuvinte.
„Vreau să văd aici rezultatul biopsiei. Vreau să construiesc, în timpul pe care-l mai am la dispoziţie, tunelul de dezinfecţie de la Aeroportul din Craiova. Săptămâna viitoare merg în Oradea pentru o nouă intervenţie după care îmi doresc din tot sufletul să strâng banii necesari şi să ajung la clinica AKH din Viena, unde să încep chimioterapia. Sper ca de această dată oamenii cu suflet bun să mă ajute şi pe mine. Până acum, am adunat 5.600 de euro. Sunt oameni pe care nu-i cunosc şi care mi-au trimis bani.
Pentru mine este esenţial să ajung la Viena. Nu pot să mă gândesc ce va fi dacă nu strâng suma necesară, cei 25.000 de euro. Eu când ajut pe cineva am o satisfacţie. Îmi place să văd acel zâmbet de mulţumire al omului, să le văd frunţile descreţite. Când eram în Oradea, de câte ori nu luam oamenii străzii şi cu ultimii bani din buzunar le cumpăram mâncare, îi duceam să se tundă. Şi chiar dacă nu voi mai fi eu, tot ce este în mine vreau să se recupereze pentru salvarea altora.
Am speranţa că voi trece prin această încercare. Am atâtea planuri, un adăpost pentru oamenii străzii. Ştiţi ideea cu casele pentru oameni nevoiaşi? Nu am uitat de ea“,
a spus Aurel Firu.
Îl puteţi ajuta pe Aurel Firu donând în conturile:
RO78 RZBR 0000 0600 2169 1972 Cod BIC Raiffeisen Bank RZBRROBU cont euro
RO08 RZBR 0000 0600 2169 1971 Cod BIC Raiffeisen Bank RZBRROBU cont lei -Titular Firu Aurel
sau îl puteţi contacta la numărul de telefon: 0774.634.837.
