8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria primeneşte oraşul cu... wc-uri şi coşuri de gunoi

Primăria primeneşte oraşul cu… wc-uri şi coşuri de gunoi

Câţi dintre craioveni nu au simţit mirosul greu atunci când au trecut pe lângă o toaletă ecologică, aşezată la vreun colţ de stradă? Ori au fost scârbiţi de starea deplorabilă în care acestea se găsesc? Totodată, câţi nu am fost nevoiţi să mergem sute de metri în căutarea unui coş stradal? Ca să nu mai vorbim de cei care au renunţat după primul pas şi au aruncat resturile direct pe jos! Ei bine, Primăria Craiova s-a gândit şi ea că ar fi bine să mai schimbe toaletele ecologice din oraş care emană un iz greu de suportat. Totodată, să înlocuiască, dar şi să suplinească lipsa coşurilor de gunoi din oraş, mai ales în cartiere.

Drept urmare, primăria a demarat, la mijlocul acestei luni, procedura de achiziţionare a 30 de toaletele ecologice. Motivul, „cele amplasate în diverse zone ale oraşului nu mai corespund din punct de vederea igienic, cât şi din punct de vedere estetic“. De această dată, administraţia locală intenţionează să cumpere veceuri cu lavoar. Deci, noile toalete vor avea şi „un spălător pentru o igienă corespunzătoare cetăţenilor“.

Toalete ecologice

Un alt motiv care a determinat administraţia locală să cumpere veceuri ar fi faptul că „în prezent, numărul toaletelor ecologice este redus, raportat la extinderea urbanistică, la vandalizări“. Costul estimat al celor 30 de veceuri este de 84.957,90 lei fără TVA. Ulterior, toaletele vor fi date în administrarea RAADPFL, care ar trebui să se îngrijească de curăţarea şi întreţinerea lor. Termenul-limită pentru primirea ofertelor este 22.05.2020, după care, în 60 de zile de la încheierea contractului, ofertantul va livra toaletele.

437 de coşuri stradale

Coşuri de gunoi
Coşuri de gunoi

Pentru că tot suntem la capitolul curăţenie şi igienă, trebuie menţionat că Primăria Craiova s-a gândit şi la curăţenia stradală. Drept urmare, administraţia locală craioveană a demarat procedura de achiziţie a peste 400 de coşuri de gunoi. Poate, în acest fel, străzile şi trotuarele oraşului vor fi mai curate. Astfel, Primăria Craiova achiziţionează 37 de coşuri de gunoi stradale cu picior şi scrumieră, dar şi 400 de coşuri de gunoi din fibră de sticlă.

Coşuri de hunoi, montate pe stâlpi
Coşuri de hunoi, montate pe stâlpi

Achiziția este necesară pentru menținerea curățeniei de către populație, pe strazi, parcuri și grădini publice, oferind, în același timp, o notă aparte în arhitectura urbanistică locală“, îşi motivează primăria solicitarea. Valoarea totală estimată a celor două loturi de coşuri de gunoi este de 101.842,21 lei. Primul lot, adică cele 37 de coşuri cu scrumieră şi picior, are o valoare estimată de 19.178,21 lei. Pentru lotul de 400 de coşuri stradale, valoarea estimată este de 82.664,00 lei. Cine va fi furnizorul acestor coşuri se va cunoaşte la data de 2.06.2020, când vor fi deschise ofertele. Procedura de achiziţie se află în SEAP din data de 15.05.2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS