0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieCât ne costă „Operațiunea Marcajul“

Cât ne costă „Operațiunea Marcajul“

Cât ne costă „Operațiunea Marcajul“. Aplicarea marcajelor rutiere pe străzile din Craiova, operațiune demarată în primăvară, pare o afacere profitabilă pentru firma care se ocupă de această acțiune.

În ultimul an, trasarea marcajelor pe principalele artere de circulație din Bănie nu a mai căzut în sarcina Regiei de Administrare a Domeniului Public din cadrul primăriei. Contractul a fost atribuit, prin licitație, unei societăți din București obișnuită să participe cam de una singură la astfel de proceduri de achiziție publică. Și să le și câștige.

În Craiova a demarat în această primăvară operațiunea de înnoire a marcajelor rutiere de pe străzi. Un lucru bun am spune, mai ales că acțiunea a început în perioada „stării de urgență“, când traficul era lejer. Astfel, aplicarea marcajelor rutiere s-a făcut în voie, chiar și în așa-zisele ore de vârf, când, de regulă, abia se circula prin oraș. Muncitorii și-au văzut liniștiți de trasarea vopselei albe, dar până la un punct. Mai exact, până la încetarea stării de urgență.

Trasarea marcajelor rutiere a cam încurcat traficul

Prima zi de „stare de alertă“, 15 mai, a dus și la o „explozie“ a traficului în Craiova, iar acțiunea de înnoirea a marcajelor i-a încurcat și mai mult pe șoferi. Lucru sesizat și de un cititor GdS. Acesta a reclamat faptul că muncitorii care trasează vopseaua pe carosabil dau peste cap traficul, având în vedere că operațiunea are loc la ore nepotrivite.

„Operațiunea Marcajul“. Trasarea marcajelor rutiere a cam încurcat traficul - Foto: Cititor GdS
Trasarea marcajelor rutiere a cam încurcat traficul – Foto: Cititor GdS

„După ce că este trafic, ne mai trezim și cu conurile ăstea pe mijlocul drumului. Se trasează marcajele și se circulă cu restricții, pe jumătăți de bandă. Pe bulevardul Ilie Balaci, aproape de cantonament, a avut loc și un incident rutier din cauza modului în care s-au montat aceste conuri“, a reclamat cititorul GdS.

Cine se ocupă de „Operațiunea Marcajul“

Până anul trecut, de trasarea sau reînnoirea marcajelor rutiere se ocupa Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) din subordinea Primăriei Craiova. Regia achiziționa vopseaua și apoi o aplica pe carosabil cu utilajele din dotare.

Pe la începutul anului 2017, primarul Mihail Genoiu se plângea, însă, de calitatea proastă a vopselei, care „nu rezistă decât câteva luni“. El cerea RAADPFL să modifice caietul de sarcini și să ia o vopsea mult mai rezistentă, „ca să nu mai trasăm marcajele de două ori pe an“.

În 2019, edilul a ales să nu mai lucreze cu Regia din subordine și s-a decis să apeleze la o firmă specializată. Așa că primăria a avut în ianuarie propriul caiet de sarcini, pe care l-a urcat în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), în așteptarea meseriașului în materie de marcaje termoplastice. A mers pe varianta unui acord-cadru, estimând o cantitate minimă și maximă care ar putea fi solicitată pe perioada contractului, cuprinsă între 7.250 mp și 9.210 mp de marcaje.

Suma pusă în joc a fost de 1.586.233,70 lei, adică circa 334.000 de euro, fără TVA. Firma a fost găsită în aprilie 2019: Aduna Servimob SRL București. De fapt, societatea din Capitală, înființată în anul 1997, a fost singura participantă la licitație, ea obținând acordul-cadru de aplicare a marcajelor termoplastice în Craiova pe 24 aprilie 2019, potrivit datelor din SEAP.

„Operațiunea Marcajul“ din această primăvară, contract de 767.812,85 lei

Odată angajată, firma a și trecut la treabă, semnând primul contract subsecvent pe 29 mai 2019, pentru suma de 420.809,25 lei. Următorul contract a fost atribuit pe 30 septembrie 2019, pentru suma de 397.611,60 lei, iar ultimul în această lună.

„Operațiunea Marcajul“. Marcajele rutiere trasate în această primăvară pe străzile din Craiova vor costa peste 700.000 de lei
Marcajele rutiere trasate în această primăvară pe străzile din Craiova vor costa peste 700.000 de lei

Conform anunțului de atribuire din SEAP, contractul subsecvent a fost atribuit pe 4 mai, pentru suma de 767.812,85 lei. Interesant este faptul că anunțul de atribuire a acordului-cadru a fost publicat în sistemul electronic în data de 12 mai 2020, deși el se afla deja la al treilea contract subsecvent încheiat cu Aduna Servimob SRL.

„Operațiunea Marcajul“. Cine este Aduna Servimob SRL

Firma din București care trasează marcajele rutiere din Craiova anunță pe site-ul său că lucrările de acest fel pe care le execută cuprind tronsoane vaste de autostradă, de drumuri europene și naționale. Portofoliul firmei mai cuprinde și rețele de drumuri județene și parcări.

De altfel, pe site sunt trecute și lucrările propriu-zise, cum ar fi: marcaje pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale din administrarea DRDP București (2013-2014), lucrări de marcaj rutier pe drumurile naționale din administrarea Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri București, Craiova, Brașov și Cluj (2012) sau execuția de marcaje rutiere în Râmnicu Vâlcea (2012-2014).

Într-adevăr, firma este una de specialitate, dar pare și o specialistă a obținerii de contracte de lucrări publice. În 2016, sursa.zilei.ro scria, citând și o investigație a RISE Project, că firma Aduna Servimob SRL „este suspectă de spălare de bani prin offshore-uri și că este abonată la contracte cu statul“.

Aduna Servimob SRL – cifră netă de afaceri de 17,2 milioane de lei în 2019

Sursa citată amintea și contractele obținute de firmă, printre care și unul atribuit de CNANDR pe 22 februarie 2016. Contractul presupunea realizarea de „Marcaje rutiere prefabricate şi covoare antiderapante pentru reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale – Lot 1 DRDP Bucureşti; Lot 2 DRDP Craiova“. Valoarea contractului era de 2.608.848 lei, fără TVA, Anduna Servimob SRL fiind singura firmă prezentă la licitație.

Pe site-ul Ministerului de Finanțe (MF), Anduna Servimob figurează în 2018 cu un profit net de aproape un milion de lei și cu 56 de angajați. În 2019, cifra netă de afaceri a firmei a fost 17,2 milioane de lei, iar profitul net de 1.172.783  lei, potrivit datelor de pe site-ul MF.

„Operațiunea Marcajul“. Ce face RAADPFL Craiova cu vopseaua pentru marcaje?

Interesant este și faptul că RAADPFL Craiova și-a văzut în continuare de achiziția de vopsea albă pentru marcaj rutier, la pachet cu diluantul compatibil. Pe 25 februarie 2019, când primăria se pregătea de licitația pentru marcaje câștigată peste două luni de Anduna Servimob SRL, RAADPFL încheia un acord-cadru pentru achiziția de vopsea pentru marcaje.

În anunțul de atribuire se menționa că vopseaua este necesară pentru efectuarea următoarelor tipuri de marcaje rutiere în Craiova: longitudinale (linii de separare a sensurilor de circulație, linii de delimitare a benzilor, linii de delimitare a părții carosabile, aplicarea liniei discontinue), transversale (oprire, cedează trecerea, traversare pentru pietoni) și alte marcaje diverse (ghidare, spații interzise, parcări pe partea carosabilă, curbe periculoase după aliniamente lungi).

Regia a și cumpărat un lot de vopsea chiar atunci, încheind un contract subsecvent în valoare de 147.300 de lei. Un al doilea subsecvent la acest acord-cadru a fost încheiat în data de 22 iulie 2019, cu aceeași valoare de 147.300 lei, potrivit datelor din SEAP. Or în această perioadă exista deja în vigoare acordul-cadru încheiat de primărie cu Anduna Servimob SRL și contractul subsecvent din data de 29 mai 2019, în valoare de 420.809,25 lei. Pentru ca în septembrie să mai fie semnat un contract subsecvent de 397.611,60 lei.

Și atunci apare o întrebare: dacă de marcajele rutiere din Craiova se ocupa, din mai 2019, firma din București, pentru ce i-a mai trebuit Regiei de Administrare a Domeniului Public din cadrul primăriei vopseaua achiziționată prin contractul subsecvent din iulie 2019, în valoare de 147.300 de lei?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS