Foștii directori ai Termoficării din Craiova au toate şansele să scape basma curată după ce au fost dați în judecată de administratorul judiciar Siomax SPRL, care se ocupă de reorganizarea societății, aflată în insolvență. Tribunalul Mehedinţi a respins cererea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă.
Siomax îi acuză pe foştii şefi ai regiei că au dus Termo în pragul falimentului. Drept urmare, a cerut în instanţă ca aceştia să răspundă patrimonial. Suma pe care Tatian Tudorache, Nicolae Degeratu, Mihail Neațu și Florin Lungu ar fi obligaţi să o returneze Termoficării este de peste 12 milioane de lei.
Maria Somnea, reprezentantul SIOMAX SPRL, a decis să le ceară în instanță acestora să răspundă patrimonial, considerând că există o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și faptele acestora, pentru care ei trebuie să răspundă patrimonial în fața creditorilor.
În anul 2017, cei patru directori ai SC Termo Craiova SRL au fost chemaţi în judecată (inițial la Tribunalul Dolj, apoi prin strămutare la Tribunalul Mehedinți, în dosarul 140/63/2015/a16) de administratorul judiciar al societății aflate în pragul falimentului. La acel moment, administratorul judiciar spune:
S-a ajuns la apel
Dosarul aflat din 2017 pe rolul Tribunalului Mehedinţi a avut ultimul termen pe 20 mai 2020. Atunci instanţa a respins solicitarea Siomax. Hotărârea nu este definitivă, administratorul judiciar al SC Termo Craiova SRL are dreptul la apel. Prin urmare s-a ajuns în calea de atac la Curtea de Apel Craiova.
Cum s-au perindat cei patru pe la conducerea Termoficării
Primul care a avut în mâini frâiele Termoficării, pe atunci regie subordonată Primăriei Craiova, a fost Tatian Tudorache. Acesta a a stat la conducerea Regiei până în 2012. După schimbarea conducerii în Primăria Craiova s-a schimbat şi macazul politic în Regia de Termoficare.
Director a fost numit fostul director tehnic, Nicolae Degeratu. În timpul acestuia, regia s-a transformat în SRL, iar în noiembrie 2013 el a fost înlocuit cu Mihail Neațu. Acesta din urmă a stat ca administrator în societate sub un an. După ce şi-a găsit un loc călduţ la Transelectrica, a fost înlocuit cu directorul de la RAADPFL, Florin Lungu.
Prin urmare, cei patru au fost acuzaţi că din cauza managementului defectuos au dus Termoficarea de râpă. Din această cauză, în 2017 au ajuns pârâți în dosarul de insolvență a societăţii și li se cere să răspundă pentru aceasta.