0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCase construite în mijlocul unei străzi din Craiova

Case construite în mijlocul unei străzi din Craiova

Locuitorii de pe o stradă de la periferia Craiovei s-au trezit cu calea de acces ocupată. Câteva familii de romi și-au construit ilegal case fix în mijlocul străzii.

Strada Maria Zaharia este situată la periferia oraşului Craiova. Aici terenurile arabile s-au transformat peste noapte în intravilan. Casele au apărut, cu mulţi ani în urmă, precum ciupercile după ploaie. Străzile au fost trasate anapoda, traversând terenuri private. Ca să ajungi aici, ai două variante: fie intri de pe strada Pelendava, fie de pe bulevardul Calea Severinului, prin spatele RAT-ului. Ca să-şi uşureze accesul, localnicii au amenajat, pe o anumită porţiune, un drum care traversează un teren privat. În schimb, adevăratul traseu al stăzii, aşa cum este prins în Planul Urbanistic Zonal (PUZ), este parţial acoperit de bălării. Din acest motiv, câteva familii de romi și-au construit casele chiar în mijlocul străzii. Localnicii se tem acum că într-o bună zi proprietarul va vinde terenul pe care ei și-au făcut cale de acces. Prin urmare vor rămâne blocați fiindcă strada este acum ocupată de case construite ilegal.

Case construite în mijlocul străzii Maria Zaharia/foto:Claudiu Tudor


„Strada Maria Zaharia pleacă de acolo, din spate de la RAT, şi vine până aici, la intersecţia cu strada Eliza Opran. Accesul se face dinspre Calea Severinului sau de pe strada Pelendava, pe Fermierului şi apoi Eliza Opran. La un moment dat, strada nu-şi mai continuă traseul aşa cum este prevăzut în PUZ. Oamenii au amenajat pe o porţiune de câteva zeci de metri un alt drum. Locuitorii au pus pietriş, au tras şi stâlpii de curent. Numai că pe acest traseu este un teren privat. Proprietarul poate să vândă oricând, să închidă terenul, iar calea noastră de acces să fie închisă. În schimb, strada, parte din ea, a rămas năpădită de bălării“,

spune un localnic de pe strada Maria Zaharia.

Case construite în mijlocul străzii

stradă amenajată provizoriu pe un teren privat/foto: Claudiu Tudor

Recent, în zonă şi-au făcut apariţia mai multe familii de romi. Aceştia au început să ridice câteva case tocmai la intersecţia străzii Maria Zaharia cu Eliza Opran. Cum terenul, la prima vedere, pare unul părăsit şi al nimănui, noii locatari nici gând nu au avut să obţină o autorizaţie de construire sau să consulte vreun PUZ. Aceştia nu sunt singurii din zonă care au încropit case din bolţari sau BCA direct în câmp. Două dintre ele au fost aşezate fix în mijlocul străzii Maria Zaharia, pe porţiunea nefolosită de locuitori.

Construcții ilegale/foto:Claudiu Tudor


„Am observat că în apropierea locuinţei mele, pe drumul de acces dinspre capătul străzii Eliza Opran (viitorul parc Cernele), câteva familii de romi au construit nişte case exact în mijlocul drumului de acces menţionat în PUZ. O casă, tot a unei familii de romi, este construită, de mai multă vreme, tot pe calea de acces. Încurajaţi de faptul că autorităţile nu au luat nici o măsura pentru a-i îndepărta, continuă să se extindă.

Pe lângă faptul că aceste construcţii sunt făcute ilegal, deţinătorii lor îşi fac necesităţile în drum. Aruncă gunoaiele peste tot şi ţin animalele răspândite în toată zona, neîngrijite. Împreună cu alţi locatari, le-am atras acestora atenţia că unde construiesc este drum public. Noi folosim acum ca şi cale de acces o proprietatea privată. Am sunat chiar şi la poliţie, deoarece ameninţau vehement că ne vor da foc şi ne vor prinde copiii. Organele abilitate i-au amendat. Acest drum de acces noi îl avem prins în autorizaţiile de construire (pe care le-am căpătat cu greu şi cu cheltuieli nenumărate)“,

explică o localnică.

Stradă pe domeniu privat, amenajată de localnici.

Poliţia Locală le-a impus să demoleze casele construite fără autorizaţii

În cele din urmă, demersurile locuitorilor de pe strada Maria Zaharia au ajuns la Poliţia Locală, Disciplina în Construcţii. Inspectorii au constatat fix ceea ce reclamau craiovenii lăsaţi fără stradă: lipsa autorizaţiei.


„Poliţiştii locali, cu atribuţii privind disciplina în construcţii, au efectuat verificări şi au constatat existenţa unor construcţii, aparţinând unor familii de romi, fără documente legale, pe un teren situat în zona străzilor Maria Zaharia şi Eliza Opran din Craiova. Poliţiştii locali, cu atribuţii privind disciplina în construcţii, au efectuat verificări la adresa semnalată şi au constatat existenţa unei construcţii parter şi a unei fundaţii din beton şi pereţi exteriori parţial din zidărie de bolţari, edificate fără autorizaţie de construire.


În acest sens, deţinătorii construcţiilor mai sus menţionate au fost sancţionaţi contravenţional conform art. 26, alin. 1, lit. a din Legea 50/1991 R privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iar ca măsură complementară s-a dispus desfiinţarea construcţiilor şi aducerea terenului la starea iniţială. Din verificările efectuate asupra documentelor pe care le deţin, aceştia nu au putut face dovada existenţei vreunui act de proprietate“, se arată într-un răspuns dat GdS de către Poliţia Locale Craiova.

Case construite fără autorizație/foto: Claudiu Tudor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS