Un șofer care circula pe contrasens a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a lovit cu mașina, în cele din urmă, un alt autoturism. În urma coliziunii, șoferul din mașina care circula regulamentar și doi pasageri au fost transportate la spital.
Cele 3 victime sunt din Giurgita, un conducător auto de 40 de ani, o pasageră de 40 de ani şi un alt pasager de 62 de ani.
Șoferul care circula pe contrasens se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„În dimineața zilei de 12 iulie a.c., un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Craiova s-a sesizat cu privire la faptul că, în zona intersecției dintre Bulevardul Oltenia și Strada George Enescu, conducătorul unui autoturism circula pe contrasens.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă cel în cauză a mărit viteza de deplasare, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune”, informează IPJ Dolj.
Dosar penal pentru tentativă de omor
Conducătorul autoturismului a fost urmărit până la intersecția semaforizată dintre Calea București și Carol I, unde acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, lovind un autoturism care circula regulamentar.
„În urma accidentului au rezultat 3 victime, toate din autoturismul care circula regulamentar, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cel în cauză a fost identificat în persoana unui bărbat de 40 de ani, din Craiova, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta având o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite poliția.
Având în vedere starea de fapt, în cauză cercetările au fost preluate de o echipă formată din poliţişti rutieri şi de investigaţii criminale, care desfăşoară cercetările sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.