2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljContractul pentru containere îngropate, la a patra prelungire

Contractul pentru containere îngropate, la a patra prelungire

Contractul pentru containere îngropate s-a prelungit ieri pentru a patra oară. Firma care se ocupă de lucrări a executat120 de platforme din totalul de 438.

La zece luni de la montarea primelor containere îngropate în Craiova, firma care se ocupă cu lucrările, SC EWT, a executat 120 de platforme din totalul de 438. Contractul este deja la cea de-a patra prelungire, iar craiovenii par să-şi piardă răbdarea din cauza acestor întârzieri. Ieri, s-a semnat prelungirea cu încă opt luni a contractului dintre CJ Dolj şi SC EWT. Reprezentanţii constructorului speră să facă în aceste opt luni cât nu s-a făcut în tot acest intreval, de când au demarat lucrările. Ceea ce ar însemna să finalizeze amenajarea a 243 de platforme de gunoi cu containere îngropate. Adică, într-un interval mai scurt de timp să construiască un număr mai mare de platforme.

Contractul a fost prelungit încă opt luni

Lucrări lăsate de izbelişte/sursa foto: Eşti din Craiova dacă…


Până la acest moment, în Craiova nu au fost amenajate nici jumătate din platformele de care ar urma să beneficieze oraşul.

„La acest moment, avem executate 120 de platforme, 47 sunt în execuţie, iar pentru 28 de platforme aşteptăm avizele de la Poliţia Rutieră. În total, trebuie să amenajăm 438 de platforme. Pe aceste platforme avem 203 containere. Dintre acestea, 150 de containere au fost montate plus alte 53 de containere, care au fost băgate la plată. Altele, 63, sunt în execuţie“,

a declarat pentru GdS, Marius Croitoru, reprezentant EWT.

Tot acesta a precizat că ieri, contractul cu CJ Dolj, pe componenta containere îngropate, s-a prelungit cu încă opt luni. Este cea de-a patra prelungire.

Piedici

Lucărări de mântuială la platformele cu containere îngropate

În ultima perioadă, constructorul a ridicat şi problema unor mici piedici. Unele venite din partea craiovenilor. Aceştia renunţă cu greu la locurile de parcare şi refuză să-şi mute autovehiculele şi să lase locul liber pentru lucrări. Altele au apărut ca urmare a descoperirii, pe parcursul lucrărilor, a unor construcţii subterane. „Acum urmează să facem o expertiză pentru trei locaţii. În cazul acestora am găsit în subteran lucrări. Cum este cazul locaţiei de pe Calea Bucureşti, unde am găsit nişte construcţii. Am înţeles că aici ar fi fost în trecut un depozit de gheaţă“, a mai spus Marius Croitoru. Acestora li se adaugă locaţiile grevate de sarcini, care au fost între timp relocate.

Platforma de gunoi
Platforma de gunoi

Platforme înghiţite de pământ

Alte probleme au apărut recent din cauza ploilor căzute în ultimele zile. Apa provenită de la ploaie a scufundat la propiru unele platforme amenajate. Dalele din beton aşezate în jurul containerelor s-au afundat în pământ, după ce apa de ploaie a spălat pământul. O astfel de problemă ridică semne de întrebare asupra calităţii lucrării acestor platforme. Nu de alta, dar au mai fost situaţii în care craiovenii şi-au parcat maşinile pe aceste platforme, iar dalele şi bordurile s-au lăsat.
Cert este că, în prezent, oraşul este împânzit cu containere îngropate, în toate cartierele de blocuri. Numai că aceste containere nu vor putea fi folosite decât după amenajarea tuturor celor 438 de platforme.
Vechile platforme de gunoi au fost demolate, din care cauză la cele mai multe dintre ele deşeurile sunt aruncate anapoda de jur împrejurul containerelor. În locul lor întârzie să apară containerele îngropate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS