4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Zeci de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Poliţiştii gorjeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai ANSVA, ANPC și Ministerul Sănătății au desfășurat ieri acţiuni de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora și terase.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 84 de societăţi comerciale, de pe raza întregului județ.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 57.000 de lei, din care 7 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar alte 3 sancțiuni la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, două societăți comerciale au fost sancţiunonate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție,comerț sau prestări de servicii ilicite, cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării unor produse alimentare în valoare de 960 de lei.

Mai multe amenzi

Totodată, poliţiştii rutieri au aplicat 2 sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate peste 360 de persoane, fiind controlate 269 de autoturisme.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS