Licitația pentru furnizarea unui număr de 17 tramvaie finanțate din fonduri europene nerambursabile are, începând de vinerea trecută, un câștigător selectat. Procedura nu este finalizată încă, urmează 10 zile în care se pot face contestații. După această perioadă, contractul poate fi semnat, după cum anunţă Primăria Craiova.
Valoarea totală a proiectului este de 202.349.385,00 lei – fonduri europene nerambursabile, iar cofinanțarea Primăriei Craiova se ridică la 3.400.987,70 lei.
Cele 17 tramvaie vor avea aproape 27 metri, vor putea transporta minim 190 pasageri fiecare, dintre care minim 50 pe scaune, vor fi dotate cu echipament Wi-Fi, sistem diagnosticare SIGDE, sistem management trafic CGMT, sistem audio-video de informare călători și sistem supraveghere video.
Tramvaiele vor fi distribuite pe trei rute ale operatorului local de transport, după cum urmează:
• Ruta 100: 10 tramvaie;
• Ruta 101: 3 tramvaie;
• Ruta 102: 4 tramvaie.
Noile tramvaie se vor adăuga flotei societății de transport în comun RAT SRL, alături de alte 16 autobuze electrice articulate furnizate de producătorul Solaris ce se află deja în producție, 30 autobuze electrice care sunt în licitare, toate achiziționate din fonduri europene nerambursabile. Alături de acestea, municipalitatea a mai achiziționat în anii trecuți 38 autobuze Euro 6 BMC noi și 29 autobuze Solaris.
„În ultimii ani, cele mai mari investiții făcute de către Primăria Craiova, atât din fonduri europene cât și din fonduri proprii, au fost făcute pentru a crește calitatea transportului în comun prin dotarea cu mijloace de transport moderne, refacerea căilor de rulare a tramvaielor sau modernizarea infrastructurii din baza RAT Craiova.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea mobilităţii urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public în municipiul Craiova eficient, ecologic şi modern, care să conducă la reducerea cantităţilor de CO2 şi emisii poluante deversate în atmosferă, reducerea numărului de autoturisme în trafic, creşterea numărului de persoane care utilizează transportul în comun, cu impact asupra fluidizării traficului rutier“, se mai arată în comunicatul Primăriei Craiova.