4.8 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRAADPFL, cu ambrozia în propria-i curte

RAADPFL, cu ambrozia în propria-i curte

RAADPFL Craiova, regia care are sarcina să distrugă ambrozia de pe domeniul public al oraşului stă cu „curtea” năpădită de periculoasa buruiană.

La intrarea în Parcul Tineretului, zona Water Parkului se află un întreg lan de ambrozie. Parcul Tineretului este administrat de respectiva Regie. Pe domeniul public RAADPFL are gestiunea directă a zonelor verzi din oraş şi prin urmare să ducă la îndeplinire şi prevederile Legii 62/2018.

În urmă cu două luni, RAADPFL Craiova anunţa că a demarat acțiunea de identificare şi combatere a ambroziei.

Ambrozie

Având în vedere prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia și Normele metodologice de aplicare ale legii, prin instituirea unor măsuri de prevenire, combatere și distrugere a buruienii, începând cu data de 21 mai, la nivelul Regiei s-au constituit două comisii care vor acționa pe terenurile publice de pe raza municipiului Craiova care sunt infestate cu buruiana ambrozia. Echipele vor proceda la smulgerea/cosirea ambroziei.

În fiecare dintre cele 13 sectoare de activitate, din cadrul Secției Zone Verzi a RAADPFL, care intervin pe domeniul public s-au format echipe pentru intervenție rapidă.Reamintim faptul că în 2019, la nivelul regiei a fost întocmită o comisie (alcătuită din șefii de sectoare) care a identificat terenurile cu ambrozie, situație care a fost transmisă apoi autorității tutelare, Primăria Municipiului Craiova, în vederea stabilirii regimului de proprietate, dacă se află pe domeniul public sau privat.

Ambrozie

Se implică şi Garda de Mediu

La rândul său Garda de Mediu Dolj anunţa că :

În perioada 13.07.- 17.07.2020, comisia mixtă constituită prin ordin al prefectului județului Dolj a verificat în mai multe localități modul cum detinătorii de astfel de terenuri desfășoară lucrările de distrugere a buruienii.
Având în vedere prevederile Legii nr.62/2018 privind combaterea buruenii ambrozia s-au aplicat un număr de 22 de avertismente urmând ca la verificarea termenelor impuse prin Procesele Verbale de verificare,constatare si aplicare a sancţiuni contraventionale să se aplice amenzi cuprinse între 5000 lei şi 20 000 lei dacă se constată că la termenele dispuse deținătorii terenurilor nu au distrus ambrozia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS