-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria dă mai mulţi bani ca să transforme Casa Căsătoriilor în muzeu

Primăria dă mai mulţi bani ca să transforme Casa Căsătoriilor în muzeu

Costurile proiectului pentru reabilitarea şi transformarea în muzeu a imobilului cunoscut drept Casa Rusănescu (Casa Căsătoriilor) s-au dublat.

Iniţial, valoarea totală a proiectului era de 11.100.418,51 lei inclusiv TVA. Aceasta este compusă din valoarea eligibilă – 10.039.170,95 lei inclusiv TVA şi valoarea neeligibilă – 1.061.247,56 lei inclusiv TVA. Contribuţia proprie în proiect a primăriei este de 1.262.030,98 lei. Ceea ce înseamnă, 200.783,42 lei, contribuţia de 2% din valoarea eligibila a proiectului şi 1.061.247,56 lei, contribuţia la cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Costurile, în faza D.A.L.I erau de 11.100.418,51 lei (inclusiv TVA),ulterior după întocmirea PT a rezultat o altă sumă, 16.866.729,26 lei (inclusiv TVA). Prin urmare, rezultă o majorare a valorii cu 51,95%.
În raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre de consiliu se arată că:

Casa Rusănescu


„majorarea valorii totale de investiţii din Devizul general cu 52,0%, între decembrie 2017 şi mai 2020, incumbă majorările salariale legale privind salariul minim/mediu pe economie şi în construcţii, inflaţia pentru mărfuri nealimentare, creşterile de preţuri la energia electrică şi gaze naturale, care se regăsesc costurile de realizare a investiţiei la care se adaugă şi costurile aferente lucrărilor suplimentare rezultate din modificările unor soluţii tehnice impuse de legislaţie şi normativele tehnice în vigoare, precum şi respectarea statutului de clădire monument istoric, cu valenţe arhitecturale deosebite care reprezintă un punct de interes în Municipiul Craiova, demn de luat în considerare în ceea ce priveşte grila punctelor de atracţie turistică din capitala olteană”.

Casa Rusănescu

Casa Rusănescu devine muzeu

Reamintim că, Primăria Craiova a propus proiectul spre finanțare în vederea integrării monumentului istoric în viața socială și economică a orașului.

Și transformarea lui într-un factor activ al vieții contemporane, prin redarea obiectivului de patrimoniu publicului larg și includerea acestuia într-un circuit cultural local.


După reabilitare, Casa Rusănescu va permite desfășurarea unor multiple activități culturale, simpozioane, întâlniri cu tematici diverse, de cultură și artă sau de istorie.

Spațiile de care dispune imobilul permit desfășurarea evenimentelor la interior, în special în sălile de la parter deschise către str. Unirii. O stradă cu valențe pietonale, dar și în sala somptuoasă de la etaj, care are cea mai mare suprafață și reprezentativitate. Este posibilă extensia activităților de interior și în curtea clădirii. Aceasta, prin amenajări și iluminat ambiental, poate oferi un cadru deosebit pentru activități culturale, mai ales în sezonul estival.

Casa Rusănescu, Casa Căsătoriilor


În cadrul proiectului se vor efectua lucrări de restaurare, consolidare și dotare a clădirii. După finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare, în cadrul monumentului istoric se va amenaja Muzeul Personalităților Craiovene, care va fi dotat corespunzător funcțiunii de muzeu, atât cu dotări muzeale cât și cu dotări ITC și multimedia.

Contribuţia primăriei

Contribuţia proprie în proiect a municipiului Craiova este de de 7.030.091,03 lei. Reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în sumă de 6.829.343,31 lei, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 200.747,72 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS