0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalEXCLUSIV / Cine va moderniza drumul județean Horezu Poenari – Padea

EXCLUSIV / Cine va moderniza drumul județean Horezu Poenari – Padea

Drumul județean (DJ) 561B, tronsonul Horezu Poenari – Padea (12 km ), va intra curând în modernizare. Consiliul Județean (CJ) Dolj a selectat, vinerea trecută, câștigătorul licitației de 30,3 milioane de lei având ca obiect „Lucrări de executie pentru modernizarea DJ 561B – Segarcea (DJ 561) – Zăval (DN 55A), km 12+130 – 24+260“.

Atribuirea contractului se va face însă după expirarea termenului legal de zece zile în care pot fi depuse eventualele contestații. Motiv pentru care câștigătorul nu poate fi anunțat oficial. GdS a aflat însă cine este constructorul selectat pentru realizarea lucrărilor de modernizare a DJ 561B, tronsonul de la Horezu Poenari la Padea.

Din cele patru oferte primite, cea care a îndeplinit criteriul „celui mai bun raport calitate – preț“ a fost a asocierii Strade Bauunternehmung SRL (Craiova) – Panadria SRL (Găneasa, Olt). Aceasta a venit cu o ofertă de 26,8 milioane de lei, fără TVA, cu 3,5 milioane de lei mai puțin decât valoarea estimată a contractului, și s-a clasat, astfel, pe primul loc în evaluarea făcută de CJ Dolj. La licitație au mai participat firmele Domarcons SRL, Erpia SA și asocierea Condor Păduraru SRL (Slatina) – Hydrostroy AD (Bulgaria).

Strade și Panadria au obținut și tronsonul II al DJ 561A

De fapt, cam acestea sunt și firmele care derulează lucrări de modernizare pe drumurile din Dolj. Spre exemplu, la DJ 552 Craiova – Cetate (67 km) lucrările de modernizare sunt executate de Domarcons SRL și Erpia SA – un tronson de 27,7 km, respectiv asocierea Strade Bauunternehmung SRL – Condor Păduraru SRL – Hydrostroy AD – celălalt tronson de 39,8 km.

CJ Dolj a atribuit, recent, contractele de lucrări pentru modernizarea DJ 561A Giurgița - Moțăței - Plenița - limita cu județul Mehedinți. Urmează și DJ 561B, Horezu Poenari - Padea.
CJ Dolj a atribuit, recent, contractele de lucrări pentru modernizarea DJ 561A Giurgița – Moțăței – Plenița – limita cu județul Mehedinți. Urmează și DJ 561B, Horezu Poenari – Padea.

Asocierea formată din Strade Bauunternehmung SRL și Panadria SRL, de data asta cu firma din Olt ca lider al asocierii, a obținut, recent, și contractul de modernizare a tronsonului II al DJ 561A, de la Moțăței până la Plenița și limita cu județul Mehedinți (30,5 km). Atribuirea s-a făcut pentru o valoare a lucrărilor de 66,3 milioane de lei, fără TVA. Primul tronson al DJ 561A, Giurgița – Moțăței (intersecție cu DN 56), de 41,3 km, a fost adjudecat de asocierea Domarcons SRL – Erpia SA, pentru o valoare a lucrărilor de 85,8 milioane de lei, fără TVA.

12 luni pentru realizarea lucrărilor

Licitația pentru modernizarea celor 12 kilometri din drumul judeţean 561B Segarcea – Zăval, tronsonul Valea Stanciului (Horezu Poenari) – Padea, a demarat în luna ianuarie, iar ofertele s-au primit până la data de 16 martie. A fost nevoie de mai bine de cinci luni pentru evaluarea lor și desemnarea câștigătorului: asocierea Strade Bauunternehmung SRL – Panadria SRL. Dacă nu vor apărea contestații, contractul va fi semnat peste două săptămâni, constructorii având un an la dispoziție să modernizeze cei 12,3 km de drum județean, pentru care au oferit o garanție de cinci ani.

Banii provin din fonduri europene, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria. Contractul de finanţare a fost semnat în iulie 2018, proiectul de colaborare transfrontalieră cu vecinii bulgari vizând modernizarea a două drumuri: 12 km în Dolj şi alţi opt kilometri de drum în districtul Montana.

„Această porțiune de șosea va permite accesul mai facil către sudul județului, către portul și punctul de trecere a frontierei din Bechet. Modernizarea acestui tronson, care pornește din comuna Valea Stanciului și ajunge în satul Padea, din comuna Drănic, înseamnă o investiție de 6,5 milioane de euro“, explica în momentul semnării contractului de finanţare preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Ce presupun lucrările la drumul județean Horezu Poenari – Padea

Consiliul Județean Dolj a derulat etapizat lucrările de modernizare a DJ 561B Segarcea – Zăval, drum cu o lungime totală de peste 35 de kilometri. Într-o primă fază, a fost reabilitat cu fonduri europene un tronson de 11 kilometri, cuprins între Zăval și Horezu Poenari (pe vechiul exerciţiu financiar). Acum urmează tronsonul Horezu Poenari – Padea (12 km), dar a fost obținută finanțarea și pentru ultimul tronson din DJ 561B, cel între Padea și Segarcea.

Lucrările la drumul județean Horezu Poenari – Padea vizează modernizarea părții carosabile, dar și amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, construirea de podețe sau realizarea de spații pentru parcare și de stații pentru autobuze. De asemenea, investiția include și o serie de soluții moderne pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, și anume panouri de avertizare a șoferilor cu privire la viteză și sisteme de semnalizare și iluminare a trecerilor pentru pietoni, alimentate cu energie solară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS