7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMai oferă CJ Dolj recompense elevilor cu rezultate bune la BAC şi capacitate?

Mai oferă CJ Dolj recompense elevilor cu rezultate bune la BAC şi capacitate?

Mai oferă CJ Dolj recompense elevilor cu rezultate bune la BAC şi capacitate? La finalul şedinţei ordinare de luni a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Marian Irinei, consilier judeţean din partea PNL, a ridicat problema recompenselor pe care instituţia le acorda în fiecare an elevilor cu rezultate deosebite la bacalaureat şi examenul de capacitate.

Asta după ce nici pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi nu a existat un proiect de hotărâre cu privire la stimulentele financiare acordate elevilor merituoşi din Dolj.

Eu sunt consilier judeţean din 2012, deci de opt ani, şi an de an, fără nicio sincopă, Consiliul Judeţean Dolj, noi, consilierii judeţeni, am avut un proiect de hotărâre privind stimularea tinerilor cu performanţe deosebite în ceea ce priveşte notele de la bacalaureat. Anul acesta constat că CJ Dolj nu a promovat un proiect de hotărâre în acest sens. Care este motivul pentru care în acest an nu mai recompensăm elevii care au obţinut nota maximă la BAC?“, a întrebat Marian Irinei.

Mai oferă CJ Dolj recompense elevilor cu rezultate bune la BAC şi capacitate? Irinei a insistat, CJ Dolj a acceptat

Acesta a fost informat de către conducerea Direcţiei Economice a Consiliului Judeţean că exista un protocol în acest sens cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, dar că el a expirat, iar inspectoratul „nu ne-a mai solicitat nicio sumă în acest an“. Nemulţumit de răspunsul primit, consilierul judeţean şi-a continuat interpelarea.

Marian Irinei, consilier judeţean din partea PNL Dolj
Marian Irinei, consilier judeţean din partea PNL Dolj

„Păi şi dacă ei nu au solicitat, noi ce facem? Anul acesta nu vrem să mai recunoaştem meritele acestor elevi? Nici nu trebuia să solicite inspectoratul ceva, noi trebuia să prelungim protocolul şi să recompensăm aceşti elevi cu rezultate deosebite“, a spus Irinei.

Solicitarea acestuia a fost luată imediat în calcul de CJ Dolj. „Nici acum nu este târziu să facem acest lucru. O să facem o evaluare, o să vedem câţi elevi au obţinut rezultate deosebite nu doar la bacalaureat, ci şi la capacitate şi o să venim în şedinţa viitoare cu un proiect de hotărâre. A fost o situaţie deosebită anul acesta, dar nu e târziu, mai ales că şedinţa din septembrie o să fie în prima jumătate a lunii“, a afirmat Cosmin Vasile, vicepreşedintele CJ Dolj care a condus şedinţa de luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS