Au fost luate primele măsuri împotriva ambroziei, în judeţul Dolj. Aşa cum anunţa în urmă cu două zile Prefectura Dolj, în judeţ au demarat controalele pentru a depista şi sancţiona persoanele ale căror terenuri sunt pline de ambrozie. O buruiană care ar trebui eradicată, potrivit legii, de fiecare proprietar de teren.
Astfel, potrivit Prefecturii Dolj, în judeţ au fost efectuate în ultima lună 89 de controale, fiind aplicate 75 de avertismente. Vizate au fost localităţile Craiova, Malu Mare şi Podari.
„Comisia constituită în baza Ordinului Prefectului nr. 202/29.05.2020 pentru combaterea buruienii ambrozia a transmis, vineri, prefectului Nicușor Roșca situația cu privire la verificările efectuate de către persoanele responsabile. Astfel, în perioada 14.07 – 20.08.2020, au fost efectuate 89 controale, fiind întocmite tot atâtea procese-verbale. Au fost aplicate 75 de avertismente, după cum urmează: Malu Mare – 36 procese verbale, 24 avertismente; Podari – 3 procese verbale, 3 avertismente; Craiova – 48 procese verbale, 48 avertismente“, se arată în comunicatul Prefecturii Dolj.
Primele măsuri împotriva ambroziei. Reamintim faptul că, sub coordonarea prefectului Nicușor Roșca, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Dolj a decis, în ședința din data de 1 septembrie, efectuarea unor controale în localitățile unde a fost semnalată existența unor terenuri infestate cu ambrozie. Verificările sunt efectuate de comisia pentru combaterea buruienii ambrozia, care a fost consitituită la nivelul județului Dolj prin Ordinul Prefectului nr. 202/29.05.2020.
Persoanele care doresc să semnaleze prezența buruienii ambrozia o pot face la adresa de e-mail: [email protected], mai anunţă instituţia.