Un bărbat, de 69, de ani, de cetățenie germană, este anchetat pentru un furt din auto în Bumbești-Jiu. Polițiștii gorjeni au fost sesizați ieri de către un bărbat, de 40 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din autoturism mai multe bunuri.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității care a constatat faptul că în noaptea de 6 spre 7 septembrie, persoane necunoscute ar fi sustras un radio – casetofon, 2 boxe audio și o cutie pentru depozitat scule. În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat, de 69 de ani, de cetățenie germană, fără domiciliu stabil, bunurile sustrase fiind recuperate de către polițiști. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.