-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalA fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova?

A fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova?

A fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova? Ansamblul de locuinţe de pe strada Caracal din municipiul Craiova, cunoscut drept cartierul chinezesc pentru contextul în care a fost promis în anul 2013, pare un proiect abandonat. Cel puțin asta dă de înțeles situația în care se află cartierul încă din octombrie 2019. De atunci și până în prezent, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), cea care trebuia să construiască primul bloc din acest ansamblu, cu banii beneficiarilor, nu a mai făcut niciun pas înainte. Află de mai jos care este motivul impasului, potrivit ANL.

Cartierul chinezesc de pe strada Caracal din Craiova pare un proiect compromis. Sau cel puțin abandonat, la cum stau lucrurile în prezent. Asta pentru că Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), care a primit acest obiectiv de la Primăria Craiova în anul 2018, nu a mai făcut nimic de aproape un an.

Cu toate că se spunea că în 2019 s-ar putea relua lucrările la primul bloc (L2), din faza în care a fost abandonat de firma Shandong Ningjian, lucrurile au rămas la stadiul din toamna trecută. Adică blocate în etapa de prelungire a termenului de predare a primelor 250 de locuințe și a termenului de finalizare a întregului cartier. Să le luăm pe rând.

A fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova? Cum s-a ajuns până aici

„Telenovela“ cartierului chinezesc a fost prezentată ani la rând de Gazeta de Sud. De la demararea cu mare tam tam a proiectului (2013), cu promisiunea de finalizare în ianuarie 2017, până la abandonarea lui de către chinezii de la Shandong Ningjian (iulie 2017). Construcțiile au trecut de la 1 august 2017 în patrimoniul municipiului Craiova și au fost cedate ulterior către ANL (2018).

Agenția și-a luat angajamentul că va finaliza primele 250 de locuințe din totalul de 1.800 până în ianuarie 2020. Unitățile locative aveau, de altfel, o destinație specială: angajații Ministerului Apărării Naționale (asta a fost condiția pentru cedarea de către minister a terenului unde se realiza cartierul).

Termenul de finalizare a cartierului a fost prelungit până în anul 2030

Pentru acest lucru s-a prelungit și termenul inițial, din 2017 în 2020. ANL a anunțat apoi că locuințele vor fi construite prin credit ipotecar, adică exclusiv cu banii beneficiarilor, iar de aici a așteptat solicitările. Și-a propus să finalizeze blocul L2, cu 109 apartamente, a trecut de faza de proiectare și cam atât. Desemnase la un moment dat și un constructor, pentru o valoare a lucrărilor de 19,7 milioane de lei cu TVA, dar contractul nu a mai fost semnat.

„Fantoma“ cartierului chinezesc bântuie și acum Craiova
„Fantoma“ cartierului chinezesc bântuie și acum Craiova

Într-un răspuns oferit GdS la începutul acestui an, Agenția Națională pentru Locuințe susţinea că nu poate trece la „contractarea locuințelor“ pentru că nu a fost încă modificată HG nr. 1052/2013. Este vorba de hotărârea de guvern prin care termenul de finalizare a întregii investiţii era de şase ani de la data preluării terenului, adică ianuarie 2020. Cum termenul era imposibil de respectat, ANL a cerut Primăriei Craiova prelungirea lui: 15 ianuarie 2023 pentru cele 250 de locuinţe şi 18 decembrie 2030 pentru restul de 1.550 de locuinţe. 

A fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova? Unde este impasul

Solicitarea ANL a făcut, anul trecut, obiectul unei hotărâri în Consiliul Local Craiova. Se pare însă că iniţiativa nu a ajuns mai departe şi la guvern, pentru o nouă prelungire a termenelor din HG nr. 1052/2013. Sau cel puțin nu a avut ecou la guvern, pentru că primăria susținea că solicitarea către minister a plecat de la instituție în data de 10 octombrie 2019. Adică de aproape un an.

„La finele anului 2019, Primăria Craiova a comunicat că au fost inițiate demersurile pentru prelungirea termenelor de aplicabilitate a prevederilor HG nr. 1052/2013. În aceste condiții, ANL poate proceda la contractarea locuințelor numai după modificarea actului normativ menționat anterior“, explica Agenţia într-un răspuns oferit GdS în ianuarie 2020.

A fost abandonat cartierul chinezesc din Craiova? ANL dă același răspuns și după nouă luni

De atunci și până acum lucrurile au stagnat. Cel puțin asta reiese dintr-un alt răspuns oferit GdS de către ANL, chiar zilele trecute. De fapt, Agenția afirmă acum același lucru ca la începutul anului. Și anume că „a solicitat Primăriei Craiova, în octombrie 2019, un punct de vedere cu privire la demersurile efectuate pentru prelungirea termenelor de aplicabilitate a HG nr. 1052/2013“, iar primăria a comunicat în noiembrie 2019 faptul că „a transmis Ministerului Apărări Naționale, încă din data de 10.10.2019, documentele necesare pentru inițierea proiectului de act normativ pentru modificarea HG 1052/2013“.

Plan de situatie cartierul chinezesc
Cum ar arăta cartierul chinezesc, conform proiectantului

„În aceste condiții, ANL a comunicat Primăriei Craiova că poate proceda la contractarea locuințelor numai după modificarea actului normativ menționat anterior. Până în prezent nu s-a aprobat modificarea actelor normative legate de acest amplasament, astfel că nu putem oferi informații suplimentare față de cele comunicate anterior, cu privire la contractarea locuințelor și începerea lucrărilor de construcții-montaj“, este ultimul răspuns transmis GdS de către ANL. Cu alte cuvinte, proiectul este tot la stadiul din toamna anului trecut.

Câte cereri de locuințe a primit ANL

La începutul acestui an, ANL menționa că „până la data de 10 ianuarie 2020 au fost depuse 845 de cereri pentru achiziționarea locuințelor proprietate personală ce se propun a se realiza pe amplasamentul de pe strada Caracal, nr. 132“. Până în februarie 2019 se primiseră 755 de cereri, potrivit unui răspuns oferit la acea vreme de ANL. Asta înseamnă că în decurs de aproape un an, doar 90 de craioveni şi-au mai manifestat interesul pentru o locuinţă în cartierul chinezesc.

Chiar dacă ar apărea zilele viitoare modificarea HG nr. 1052/2013 privind termenele de finalizare a locuinţelor din cartierul chinezesc, procedura de contractare a lor ar fi una de durată. Asta pentru că după încheierea contractului de antrepriză generală cu constructorul desemnat, ANL va calcula şi va afişa pe site preţurile de vânzare a locuinţelor.

Abia după stabilirea preţurilor de vânzare, Agenţia va începe procedura de contractare a apartamentelor. Vorbim aici de solvabilitate bancă, încheiere contracte de mandat etc. Abia după ce vor fi contractate minimum 50% din locuinţe (adică 55 din cele 109), ANL va demara procedura de obţinere a autorizaţiei de construire.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis însă în momentul în care sunt contractate integral locuinţele, iar beneficiarii au asigurată sursa de finanţare. Potrivit ANL, termenul de execuţie a lucrărilor la blocul L2 este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS