O echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Gorj derulează un control de fond la fermele de creștere a puilor de la marginea municipiului Târgu Jiu. Acţiunea are ca scop identificarea surselor de miros care creează disconfort cetățenilor din imediata apropiere a unităţii de procesare a cărnii.
Întrucât au existat și deficiențe în respectarea legislației de protecție a atmosferei, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei și a fost stabilit un amplu program de măsuri menit să diminueze acest disconfort. O situația similară privind poluarea olfactivă se înregistrează la depozitul de gunoi din municipiu.