O tânără, de 24 de ani, din Târgu-Cărbunești, este anchetată de polițiștii gorjeni pentru furt de energie electrică.
Oamenii legii din cadrul Poliției orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi ieri de reprezentantul unei societăți de distribuție a energiei electrice. Acesta a reclamat faptul că, la locuința unei tinere de 24 de ani, din localitate, în contorul electric era efectuată o conectare artizanală și ilegală. Acest fapt făcea ca energia electrică consumată să nu fie înregistrată de contorul electric, nefiind facturată de către furnizor.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică.