0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCum va fi vremea în Oltenia și la munte până pe 18 octombrie

Cum va fi vremea în Oltenia și la munte până pe 18 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a transmis estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 5 – 18 octombrie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Oltenia

Temperaturile maxime vor fi în scădere până în data de 8 octombrie, de la medii de 27 de grade, spre 20 de grade. Până în data de 12 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere, iar media acestora va ajunge la 23 de grade.

În a doua săptămână a intervalului, maximele termice vor fi în scădere ușoară și treptată spre medii de 20 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la medii în jurul a 16 grade la începutul intervalului, spre 8 grade, în jurul datei de 10 octombrie.

Între 10 și 13 octombrie, minimele termice vor fi în creștere spre valori, în medie, de 11 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, spre 9…10 grade.
Va ploua în intervalul 5–8 octombrie, iar după data de 13 octombrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi din nou în creștere. Izolat cantitățile de apă vor fi însemnate.

La munte

Temperaturile maxime vor fi în scădere până în data de 8 octombrie, de la medii de 19 grade, spre 9…10 grade. Până în data de 12 octombrie, valorile maxime vor fi în creștere, iar media va ajunge la 15 grade. În a doua săptămână, maximele termice vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la medii de 11 grade la
începutul intervalului, spre 2 grade, în jurul datei de 9 octombrie.

Între 9 și 13 octombrie, minimele termice vor fi în creștere spre valori, în medie, de 7 grade, apoi vor scădea treptat
până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, spre 4 grade.
Va ploua în intervalul 5–8 octombrie, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. După data de 13 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor, iar la altitudini mari vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS