Doi comercianți care își desfășurau activitatea în târgul săptămânal din municipiul Târgu Jiu sunt anchetaţi penal.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat ieri din oficiu cu privire la faptul că o femeie, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a expus spre comercializare, în târgul organizat săptămânal pe raza municipiului Târgu Jiu, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte purtătoare ale însemnelor și denumirilor unor mărci, fără a deține autorizare din partea titularilor mărcilor.
La aceeași dată, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat o femeie, de 61 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, care a oferit şi pus în circulaţie în târgul săptămânal organizat pe raza municipiului Târgu Jiu, mai multe articole vestimentare inscripţionate cu diferite mărci, fără a deţine certificate de autenticitate sau documente de provenienţă.
Au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.
Bunurile în valoare de 2.000 de lei au fost indisponibilizate de către polițiști, în vederea continuări cercetărilor.